România, în top 20 de țări cu cea mai mare diasporă

Data publicării:
Germany Launches 2011 Census
Foto: Gulliver/GettyImages

România a intrat în top 20 mondial al statelor care furnizează migranți. Potrivit unui raport ONU cu date din 2015, sunt 3,4 milioane de cetățeni români care locuiesc în altă țară.

Potrivit raportului ONU privind migrația pe mapamond, 3,4 milioane de cetățeni români locuiesc în altă țară. Este a doua cea mai mare creştere a diasporei unei ţări, spun experţii Naţiunilor Unite.

România a înregistrat o creştere de 7,3% pe an, în timp ce pe primul loc este Siria cu 13,1% , iar pe locul trei Polonia cu 5,1%. Experţii notează că este cea mai accelerată creştere a numărului de migranţi într-un stat care nu s-a confruntat cu războiul.

La nivel european, România a urcat, pentru prima oară, pe locul 4 la numărul total al cetăţenilor săi care trăiesc în străinătate, după Marea Britanie, Polonia şi Germania.

Dacă ne raportăm la totatul populaţiei, în România diaspora reprezintă 17%, în timp ce în Polonia doar 11%.

Pentru comparaţie, la nivel mondial, în 2015, 3,3% din toată populaţia trăia în altă ţară decât cea în care s-a născut, faţă de 2,8% în anul 2000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri