România a pierdut aproape un milion de specialiști după ce statul le-a plătit studiile

Data publicării:
angajati birou calculatoare shutterstock_284519087

Statul trebuie să înveţe rapid să nu mai piardă printre degete o comoară. Peste 36 de mii de tineri studiază acum în străinătate. Cel mult 500 se vor mai întoarce, estimează specialiştii în piaţa forţei de muncă. Cele mai recente cifre oficiale spun că aproape un milion de români cu studii superioare au plecat la muncă în străinătate, după ce statul le-a plătit studiile aici.

Mulţi tineri în care statul investeşte ca să ajungă medici şi să umple golurile din spitale ajung să ajute sistemele de sănătate din străinătate. Claudia Cladovan a plecat de la Oradea acum trei ani şi a lucrat la un spital de la Nottingham şi la un centru oncologic din Londra. Anul trecut s-a întors în ţară în speranţa că va putea să aplice acasă ce a învăţat în străinătate. Situaţia de aici a dezamăgit-o însă şi a convins-o să se întoarcă în Anglia.

Dr. Claudia Cladovan, medic primar pediatru: Ar fi medici români încă dornici să se întoarcă, dar toţi simt nevoia să li se asigure un cadru organizat. Acum cresc salariile, peste trei luni iar scad.

Există însă şi studenţi care întorc societăţii ajutorul primit în timpul studiilor pentru care nu au plătit. Alexandru Guriuc a preferat să rămână în ţară după facultate. S-a angajat la o multinaţională care are un centru de dezvoltare în domeniul IT la Suceava şi după zece ani a ajuns la conducerea instituţiei. Pentru el, România este cel mai bun loc din lume.

Alexandru Guriuc, director centru de dezvoltare: Nu este nimic mai plăcut decât să faci munca care-ți place din confortul casei tale, orașului tău, momentan am o echipă internațională, pot coordona de aici oriunde în lumea asta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri