Şeful ANAF recunoaşte că instituţia pe care o conduce tipăreşte, lunar, câte un milion de scrisori pe care le trimite apoi plătitorilor de taxe. O parte dintre ele nici nu ajung să fie citite de destinari şi se întorc la Fisc. Se întâmplă asta pentru că oamenii fie nu află de ele la timp, fie nu locuiesc la adresa de corespondenţă declarată la Fisc. Aşa că unii ajung să fie datori fără să ştie. O soluţie ar fi ca funcţionarii ANAF să comunice prin e-mail cu plătitorii de taxe.
Oamenii sunt revoltaţi că ajung să plătească penalităţi pentru că nu află la timp ce datorii au la Fisc.
„Nu primesc acasă de doi ani de zile. Eu i-am întrebat, au zis că nu e vina lor, e vina poştei, pentru că poşta nu expediază, aşa că suntem undeva la mijloc. Anul trecut am plătit penalităţi, din păcate, pentru că nu am primit decizia de impunere acasă şi ca să vii să stai aici, la coadă, mai bine te lipseşti! Te plimbă de la un ghişeu la altul”, spune un contribuabil din sectorul 2 al Capitalei.
„Probabil că a venit acasă, dar nefiind, s-a reîntors la poştă. Eu am plătit, dar pentru soţie am plătit penalităţi”, spune un contribuabil din sectorul 5.
Scrisorile care ajung sau nu să fie citite de destinari sunt imprimate la Râmnicu Vâlcea, la o unitate specială a ANAF. De aici pleacă toate somaţiile, notificările, deciziile de impunere ori de poprire către contribuabilii din toată ţara.
„Undeva la un milion de scrisori pe lună şi randamentul nu este prea bun - sediile sociale ale firmelor, din păcate, sunt lăsate puţin în uitare. Multe din scrisorile noastre se întorc”, spune Dragoş Doroş, preşedintele ANAF.
ANAF plăteşte chiar şi 4 lei pentru o scrisoare, aşa că pe corespondenţa cu contribuabilii se cheltuie milioane. Bani, în parte, irosiţi. Soluţia promisă de ANAF este ca inspectorii să comunice online cât mai mult cu plătitorii de taxe.
„Condiţiile de muncă sunt într-o epocă trecută - totuşi, hârtia la noi a rămas de bază, a depozita hârtia este o mare problemă”, spune Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.
ANAF îi poate înmâna somaţia contribuabilului direct, dacă-l găseşte acasă şi obţine o semnătură, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Somaţia poate fi transmisă şi electronic, dacă contribuabilul a solicitat asta. Însă dacă niciuna dintre metode nu dă roade, ANAF-ul publică anunţul pe site-ul instituţiei. Documentul se consideră comunicat la 15 zile de la publicare, după care ANAF poate începe executarea silită.
„Dacă vreţi să aflaţi ce surpriză vă mai pregăteşte Fiscul, puteţi să intraţi pe site-ul instituţiei - ANAF.ro - la secţiunea anunţuri acte administrative, să introduceţi acolo codul numeric personal şi să aflaţi astfel dacă pe numele dvs. a fost emisă o simplă notificare sau chiar o somaţie”, relatează Laura Culiţă, reporter Digi24.
În ciuda promisiunilor de reducere a birocraţiei, ANAF-ul nu are cum să renunţe cu totul la scrisorile pe care le trimite contribuabililor.
„La vârsta noastră, e mai greu... tot pe hârtie e mai bine, şi cu scrisoarea!”, spune un contribuabil.