Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a punctat că există fonduri suficiente pentru derularea programelor pentru bolnavii de cancer şi "este păcat să colportăm în spaţiul public informaţii neverificate care pot crea reacţii sociale absolut nedorite".
"Da, în primul rând, v-aţi precedat întrebarea de o afirmaţie care ar însemna să vă confirm o informaţie care nu este adevărată. Da, deci plecăm de la premisa de a vă confirma eu de aici că nu ar mai fi, nu, nici nu vreau să repet ce aţi spus, pentru că e păcat să colportăm în spaţiul public informaţii neverificate care pot crea reacţii sociale absolut nedorite. Există fonduri", a afirmat Mihai Constantin întrebat despre faptul că premierul Ciolacu ar fi fost înştiinţat, în şedinţa de joi a Executivului, că nu mai sunt destui bani pentru programele pentru cancer, iar pacienţii nu vor mai avea tratament până la finalul acestei luni.
Chestionat mai departe dacă există o problemă privind banii la buget pentru pacienţii care au cancer, purtătorul de cuvânt al Guvernului a replicat: "Există fonduri".
Aproximativ 100.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer în România în fiecare an, arată o declarație recentă a ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.
"În fiecare an, în România, sunt înregistrate circa 100.000 de persoane care sunt diagnosticate cu cancer, dintre care sub 500 sunt copii. Incidenţa la copii este de 10 cazuri chiar la grupa de vârstă până la 14 ani, puţin peste 10 până la 18 ani, puţin sub 10 cazuri la 100.000 de locuitori. Par puţine cazurile la copii. Nu sunt puţine pentru că mortalitatea totuşi este importantă.
Lucrăm şi o să vedeţi - chiar în zilele sau săptămânile următoare apare o reglementare privind realizarea Registrului naţional de cancer. Suntem una dintre puţinele ţări care nu are Registru naţional de cancer. Atunci, nici cifrele pe care le raportăm către Globocan, care este un organism care centralizează datele la nivel global, nu sunt sigure. Dar în jur de 100.000 de pacienţi sunt în România înregistraţi în fiecare an", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, în tratament sunt circa 250.000 de pacienţi la nivel naţional.
"Acestea sunt statistici. Important este să ne dăm seama că este o problemă de sănătate publică şi resursele necesare pentru diagnosticul şi tratamentul sunt în creştere. Medicina personalizată poată să fie un răspuns pentru unii pacienţi. Tratamentul ţintit adaptat unui anumit profil genetic în mod evident este un răspuns”, a mai spus Rafila.
Editor : Andreea Smerea