Când vor fi plătite pensiile majorate după recalculare. Anunțul făcut de Poșta Română

Camelia Sinca Data actualizării: Data publicării:
Cum se face recalcularea pensiilor. Sursa imagine Profi Media
Cum se face recalcularea pensiilor. Sursa imagine Profi Media

De la 1 septembrie 2024 urmează o nouă recalculare a pensiilor, un eveniment ce este așteptat de peste 3 milioane de pensionari români, potrivit datelor centralizate de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a început, vineri, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară, a transmis compania într-un comunicat.

10.000 de poştaşi au fost pe teren pentru a le înmâna documentele beneficiarilor. În următoarele două săptămâni, factorii poştali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic.

După ce Parlamentul a aprobat actul normativ privind recalcularea pensiilor, Ministerul Muncii a prezentat sistemul prin care pensiile vor fi actualizate. Regăsim în principiile sistemului formula de calcul a pensiilor, dar și termenele și indicii după care se majorează.

Proiectul de lege privind recalcularea pensiilor a avut în vedere două obiective principale: eliminarea inechităților din sistem și creșterea pensiilor mici, dar și asigurarea unei stabilități pe termen mediu și lung a sistemului de pensii.

Este cea mai amplă reformă a pensiilor de la fosta recalculare, din 2010. Proiectul a fost realizat împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale care au confirmat că noua lege ar fi sustenabilă și că va aduce stabilitate sistemului de pensii din România.

Ce se întâmplă dacă titularul nu este acasă atunci când se distribuie decizia de recalculare a pensiei

Potrivit sursei citate, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.

Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.

Ce pot face pensionarii care sunt nemulțumiți de deciziile de recalculare a pensiilor. „Au acest drept”

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a declarat, la emisiunea Studio Politic de la Digi24, că pensionarii pot solicita o recalculare iar, în cazul în care au nelumăriri, se pot adresa Caselor de Pensii pentru explicații.

„Pensionarii au acest drept, nu numai datorită legii 360. În domeniul pensiilor există dreptul pensionarului, ca, anual, dacă este cazul, să poată solicita verificarea și revizuirea dosarului de pensie”, a mai declarat Bucura-Oprescu.

Care este mecanismul de majorare anuală al pensiilor

Majorarea pensiilor se realizează la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, și depinde de procentul de creștere a veniturilor din contribuții de asigurări sociale la bugetul statului sau rata medie anuală a inflației din ultimii doi ani, unde se acordă valoarea cea mai avantajoasă.

Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă un procent din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.

Informații actualizate despre valoarea punctului de pensie la 1 septembrie 2024, data intrării în vigoare a noii legi de recalculare

În anul 2024, valoarea punctului de pensie prevăzut pentru anul 2023, de 1.785 lei, s-a majorat cu 13,8% și este 2.032 lei

Raportându-se la valoarea punctului de pensie de 2.083 lei, valoarea punctului de referință (VPR) la data intrării în vigoare a noii legi privind recalcularea, va fi de 81 lei.

Mai exact, VPR (valoarea punctului de referință) se calculează împărțind valoarea punctului de pensie 2.032 lei la 25 (unde 25 reprezintă numărul de ani minim pentru pensionare).

Formula de calcul și principiile noului sistem pentru recalcularea pensiilor

Ministerul Muncii a transmis principiile care au stat la baza recalculării pensiilor, astfel că, principiul contributivității este consolidat prin condiționarea stagiului minim și complet de cotizare de vechimea realizată efectiv.

Principiul stabilității contribuției la sistemul public de pensii este un principiu nou potrivit căruia stagiul de cotizare realizat peste 25 de ani să fie ajustat cu un număr de puncte pentru stablitatea în câmpul muncii.

Formula de calcul este reprezentată de două elemente principale, respectiv: VPR (o valoare a punctului de referință) și număr total de puncte.

Cumpărarea de vechime pentru oricare 6 ani din perioada necontributivă se face în baza unui contract de asigurare voluntar. Perioada de vechime cumpărată în baza contractului poate fi valorificată doar la deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă.

Cum se face recalcularea pensiei din 1 septembrie 2024

Calcularea pensiei:

Formula de calcul a pensiei de la data de 1 septembrie 2024 este: VPR x Număr total de puncte.

VPR (valoarea punctului de referință) = valoarea punctului de pensie (2.032 lei) împărțit la 25 = 81 lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte asimilate/necontributive.

Ce înseamnă puncte contributivitate: anii în care ai contribuit efectiv la sistemul de pensii.

Ce înseamnă puncte stabilitate. Noutatea în cadrul formulei o reprezintă numărul de puncte stabilitate acordate pentru anii contributivi (peste 25 de ani). Astfel:

  • 0,50 puncte /an pentru anii din intervalul 26-30 inclusiv;
  • 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 inclusiv;
  • 1 punct/an pentru anii din intervalul 36-40-etc.

Ce înseamnă puncte asimilate/necontributive: 

  • Se acordă pentru perioada în care persoana a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale cu excepția pensiei de limită de vârstă, anticipată, anticipată parțial sau pensie de urmaș;
  • Se acordă dacă persoana a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor, cu condiția absolvirii acestora;
  • Se acordă dacă persoana a realizat stagiul militar, ca militar în termen ori ca militar cu termen redus, concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
  • Se acordă pentru perioada concediului de creștere copil.

Mai multe categorii care se încadrează ca perioade asimiliate stagiului de cotizare poți găsi pe site-ul  Casa Națională de Pensii Publice.

Punctaj lunar pentru perioadele asimilate poate fi:

Pentru studiile universitare, serviciul/stagiul militar, concediu de creştere a copilului = 25% din câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.

Punctajul lunar, pentru stagiul potenţial acordat persoanelor în drept să obţină pensie de invaliditate:

  • 0,70 puncte, pentru gradul I de invaliditate;
  • 0,55 puncte, pentru gradul II de invaliditate;
  • 0,35 puncte, pentru gradul III de invaliditate.

Majorarea punctajelor pentru perioadele lucrate în grupe de muncă, condiţii deosebite sau condiţii speciale:

  • cu 25%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în grupa a II-a de muncă sau în locuri încadrate în condiţii deosebite;
  • cu 50%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă sau în locuri încadrate în condiţii speciale;
  • cu 50%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în alte condiţii de muncă.

Calculul pensiei va avea în vedere venitul pentru care s-a plătit contribuția la sistemul de asigurări sociale, dar și vechimea realizată efectiv în muncă, pe teritoriul României.

Punctele se vor acorda doar pentru anii contribuitivi care nu se suprapun și cu anii de pensie.

Exemplu de calcul pentru pensie cu 25 de ani vechime. Cum să îți calculezi singur pensia

Pentru început, se va calcula punctajul lunar. 

Punctajul lunar se obține prin împărțirea salariului mediu brut la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv. Pentru anul 2024, câștigul mediu brut utilizat la realizarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 6.789 de lei.

Se va împărți salariul lunar brut obținut la 6.789. După calculul lunar, la acesta se adaugă adună punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv și se împarte la 12 pentru a obține punctajul anual.

În exemplul dat mai jos am expus cazul ipotetic al unui angajat cu o vechime de 25 de ani, care a beneficiat de același salariu brut/net lunar/anual pe întreaga perioadă de muncă desfășurată.

În caz real, calcul poate să difere în funcție de schimbările lunare/semestriale/anuale în ceea ce privește salariul brut/net. În acest caz, și calculul pentru punctajul lunar/punctajul anual este diferit. Acesta va avea la bază salariul brut diferit de la caz la caz.

De asemenea, la baza calculului principal stă câștigul mediu brut utilizat la realizarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care diferă de la un an la altul, și care stabilește valoarea punctului de pensie diferit.

Exemplu de calcul, caz ipotetic:

Pentru un salariu  net lunar de 2.000 de lei, salariul brut va fi de 3.550 lei.

Astfel, salariul brut, 3.550 lei împărțit la 6.789 lei (câștigul mediu brut utilizat la realizarea bugetului asigurărilor sociale de stat) = 0,52. 

  • Punctaj lunar = 0,52;
  • Punctaj anual = (Punctaj lunar 1 + punctaj lunar 2 + punctaj lunar 3 ... punctaj lunar 12) : (împărțit) la 12. 

Pentru salariatul cu vechime de 25 de ani, cu  salariu net de 2.000 de lei, care nu se modifică pe întreaga perioadă de activitate, calculul pensiei este: 25 de ani X 0,52 X 81 lei. Rezultă o pensie de 1.053 lei/lună.

Însă, de la 1 ianuarie 2024, chiar dacă suma totală rezultată este mai mică, pensia minimă pentru toți românii este de 1.281 lei.

Exemplu de calcul, caz ipotetic, punctaj asimilat pentru salariat cu 3 ani de facultate

  • 50% din 6.789 lei (câștigul mediu brut utilizat la realizarea bugetului asigurărilor sociale de stat = 3.394,6 lei.
  • 3.394,6 lei : (împărțit) 6.789 lei = 0,5 - punctaj lunar pentru un an de facultate. Se va aduna numărul punctajelor lunare în functie de durata facultății.

Când se face livrarea pensiilor majorate

În perioada 15-31 august 2024 vor fi transmise tuturor pensionarilor, prin Poșta Română, deciziile de recalculare a pensiilor în baza Legii nr. 360/2023, potrivit informațiilor transmise de Casa Națională de Pensii Publice.

  • Livrarea pensiilor recalculate se va face timp de două săptămâni, în intervalul 2-15 septembrie, pentru persoanele care primesc pensia prin poștă.
  • Pentru românii care încasează pensia prin bancă, începând cu data de 12 septembrie vor fi alimentate și cardurile aferente.

Ce acte trebuie sa depună românii pentru recalcularea pensiei

Persoanele aflate în pensie, care beneficiează de recalcularea sumei, nu trebuie să depună noi documente care să ateste veniturile realizate, dacă acestea sunt după anul 2001, a explicat Ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook. Aceste informații sunt deja stocate în bazele de date electronice.

Însă, pentru pensionarii care doresc valorificarea veniturilor nepermanente precum sporuri, prime, plata cu ora sau al 13-lea salariu, obținute înainte de aprilie 2001 și implicit recalcularea pensiei, aceștia au termen de șase luni la dispoziție, până în februarie 2025, să depună o adeverință.

Adeverința trebuie să aibă număr de înregistrare, ștampila unității, datele de identificare a persoanei care le solicită, specialiatatea avută în timpul activității, denumirea sporurilor, suma primită, dar și temeiul în baza căruia s-a acordat.

Pensionarii trebuie să solicite angajatorilor în activitate adeverințe cu sporurile nepermanente, conform formatului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023.

În cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor de arhive.

După 1 septembrie 2024, adeverințele pot fi în continuare depuse la dosarele de pensii, fără un termen limită, iar drepturile rezultate din noile documente vor fi acordate cu data de întâi a lunii următoare.

Lista cu veniturile permanente este disponibilă aici

Ce se întâmplă dacă pensia este mai mică după recalculare

Dacă în urma recalculării pensia este mai mică decât cea obținută înainte, beneficiarii vor rămâne cu pensia cea mai avantajoasă.

Care este pensia minimă

De la data de 1 ianuarie 2024, pensia minimă a crescut la 1.281 lei/lună;
De la data de 1 septembrie 2024, pensia minimă va fi recalculată.

Majorările pensiilor nu pot fi mai mari decât rata medie anuală a inflației ori decât creșterea veniturilor din CAS ca urmare a creșterii salariilor și a numărului de locuri de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”