Reabilitare de mântuială cu 1,7 milioane de euro. Liceul Petru Cercel din Târgovişte are două prize la 60 de calculatoare

Data publicării:
liceu 1

Liceul Teoretic Petru Cercel din Târgovişte, reabilitat anul trecut cu 1,7 milioane de euro din fonduri europene, arată astăzi mai rău decât înainte să înceapă lucrările. Parchetul abia montat s-a umflat, zidăria a crăpat, iar placajele puse pe pereţi s-au dezlipit. Primii care au de suferit sunt elevii şi profesorii, nevoiţi acum să înveţe într-o altă şcoală. Unitatea lor nu este nici măcar încălzită. De săptămâna viitoare însă, după ce primăria le va monta o centrală proprie, vor fi nevoiţi să se întoarcă în sălile reabilitate de mântuială.

Parchetul din sala de sport a Liceului Teoretic Petru Cercel s-a umflat atât de tare, încât au început să sară bucăţi întregi din el. Din cauza valurilor apărute, traseul mingilor este deviat de fiecare dată când sunt folosite.

Situaţia nu este mai bună în clase. Placajele montate pe pereţi s-au dezlipit, iar în multe locuri zidăria s-a crăpat. În apropierea pereţilor, muncitorii au lăsat spaţii mari între plăcile de parchet pentru a face economie de materiale. Iar în laboratoarele de informatică au fost montate două prize pentru 60 de calculatoare, fapt constatat abia după recepţia lucrărilor.

Liceul a fost reabilitat anul trecut cu 1,7 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană.

În liceu învaţă 680 de elevi, iar cursuri s-au ţinut aici până în momentul în care a venit gerul. Compania de termoficare din Târgovişte a intrat în insolvenţă în mai 2013, iar primăria s-a angajat să cumpere centrale proprii pentru fiecare şcoală. La Petru Cercel, centrala va fi montată abia miercurea viitoare. Abia apoi vor începe şi lucrările de remediere a problemelor apărute după reabilitare. Lucrările realizate au garanţie pentru următorii cinci ani şi toate reparaţiile vor fi suportate de constructor.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...