Protocol pentru diaspora. Ce vor să facă Patriarhia și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock
Patriarhia Română şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni au semnat marţi un nou protocol de colaborare. Scopul este sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării, pentru păstrarea identităţii etnice, culturale şi religioase, relatează Agerpres.
Foto: Shutterstock
În protocol sunt reglementate eforturile comune în beneficiul comunităţilor românilor de pretutindeni prin construcţia, reparaţia, conservarea şi dotarea bisericilor, bibliotecilor şi muzeelor, prin renovarea şi întreţinerea caselor memoriale, a monumentelor istorice şi a cimitirelor, potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei.
De asemenea, păstrarea, protejarea şi revitalizarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti vor fi sprijinite prin organizarea în ţară şi în străinătate a unor manifestări culturale destinate românilor de pretutindeni, prin proiecte educaţionale, precum şi prin consolidarea rolului educaţional, spiritual şi identitar al parohiilor şi mănăstirilor ortodoxe româneşti din afara graniţelor ţării.
În cadrul parohiilor ortodoxe româneşti vor fi organizate evenimente tradiţionale cu ocazia sărbătorilor, diverse manifestări culturale, tabere pentru copiii şi tinerii din afara graniţelor ţării, concursuri de limba română, derulate în cadrul proiectului „Şcoala de Duminică”, ore de religie având drept scop familiarizarea copiilor cu credinţa ortodoxă, cu legătura dintre poporul român şi creştinism şi cu respectarea libertăţii religioase, potrivit comunicatului.
„Patriarhia Română şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni reînnoiesc astfel angajamentul asumat prin protocoalele anterioare pentru realizarea demersurilor comune în interesul major şi diversificat al comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării", se arată în comunicat.
Protocolul a fost semnat de patriarhul Daniel şi de ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.