Protestul părinților în fața spitalului. „Mi-a spus să-mi iau urgent copilul de acolo”

Data publicării:
COPIL SPITAL

Aproximativ 30 de părinţi s-au adunat, marţi după-amiază, în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad în semn de protest faţă de cum au fost trataţi copiii lor internaţi. Acţiunea are loc loc la îndemnul lansat pe Facebook de o tânără care şi-a prezentat experienţa de zilele trecute. Femeia s-a plâns atât de atitudinea personalului medical, cât şi de condiţii. Managerul unităţii a anunţat că a început o anchetă internă.

mana manuta copil

Cei aproximativ 30 de părinţi s-au adunat pe un trotuar din faţa SCJU Arad la ora 17,30 şi au stat de vobă cu jurnaliştii, povestindu-le experienţele neplăcute pe care le-au avut în acest spital la care au ajuns cu copiii, potrivit News.ro.

Participanţii au spus că este o formă de protest faţă de „atidudinea nepăsătoare” a cadrelor medicale şi faţă de condiţii, mai ales cele din Secţia de Boli Infecţioase Copii.

Acţiunea a avut loc după ce Cristina Rusu, mamă a unei fete de patru ani şi jumătate, a povestit într-o scrisoare deschisă experienţa de la această secţie unde a ajuns la finele săptămânii trecute.

Femeia a reclamat că, deşi fata a ajuns la spital foarte slăbită şi deshidratată, personalul medical nu i-a dat atenţie, chiar dacă angajaţii „stăteau la poveşti, suc şi prăjituri”.

Abia după insistenţele mamei medicul de gardă ar fi decis să-i pună o perfuzie copilei.

M-au descurajat de la început, parcă dorind să îmi iau copilul şi să plec acasă. Mi-au spus că sunt şanse mari ca fata mea să plece din spital cu alte boli”, a declarat, marţi, la protest, Cristina Rusu.

Ea a povestit că în salonul „de nici şase metri pătraţi” erau două paturi, în care erau internaţi patru copii, fiecare însoţit de mamă.

Am fost opt persoane într-un spaţiu care nu se poate numi salon de spital. Pe secţie era o singură asistentă, care nici nu avea timp să se ocupe de copii. Practic, fiecare copil bolnav era pe cont propriu. Toate mamele care aveau copii pe secţie au fost revoltate. Nu primeau tratament la timp, nu le băga nimeni în seamă”, a povestit arădeanca.

Ea a numit spitalul „un lagăr de exterminare”, din care a fost nevoită să îşi retragă copilul bolnav de enteroviroză pe propria răspundere, alegând un tratament în regim privat.

Nu pot accepta că trăiesc într-un oraş mare şi să nu beneficiez de sistemul medical de stat. Fetiţa mea a ajuns la spital ca o legumă, dar mi s-a spus că nu mi se face nicio investigaţie medicală până luni, când vine medic, şi că am noroc dacă atunci va fi văzută de vreun doctor. Nu a primit nici antitermic pe motiv că nu înghite pastile la patru ani şi jumătate”, a adăugat Cristina Rusu.

O altă mămică a spus că şi-a retras imediat copilul după ce i s-a administrat un antibiotic farte puternic „care nu îl ajuta decât să nu se îmbolnăvească de bacteriile din spital”.

Irina Feher, o altă tânără prezentă la protest, a povestit că vineri a ajuns la spital cu băieţelul de nouă ani şi că medicii pediatri i-au spus că este suspect de menigită.

I s-a făcut puncţia lombară şi a primit tratament de specialitate pentru meningită. Copilul meu a fost lăsat singur în salon, părăsit, deşi nu avea voie să se mişte după puncţie. Mi s-a interzis categoric să rămân în spital cu copilul, deşi are doar nouă ani, ceea ce este ilegal. L-am luat din spital pe propria răspundere, a doua zi, l-am dus la Timişoara şi s-a infirmat meningita. Avea o simplă viroză. Noroc cu o altă mamă care m-a sunat noaptea şi a spus să-mi iau urgent copilul de acolo că nu e bine îngrijit”, a povestit femeia.

Alţi părinţi au relatat cazuri asemănătoare, povestind despre condiţiile necorespunzătoare şi aglomeraţia din saloane.

În weekend-ul trecut au fost trei copii într-un pat, ceea este de neconceput. Mi-am luat imediat copilul acasă şi am mers la un spital privat”, a spus un tată.

După aproximativ 30 de minute, în rândul participanţilor a coborât directorul interimar al SCJU Arad, Corina Crişan. Aceasta a încercat să evite presa, dorind doar să invite la discuţii părinţii. În cele din urmă, a acceptat să ofere o declaraţie scurtă, în care arată că s-a început o anchetă internă: „S-a demarat o anchetă privind atitudinea personalului medical. Vrem să ştim ce deficienţe au existat, chiar şi în privinţa comunicării cu părinţii şi pacienţii în general”.

Întrebată de o mămică de ce sunt închise laboratoarele spitalului la sfârşit de săptămână, pentru că i-au fost refuzate analizele pentru copil, Corina Crişan a negat, spunând că există linie de gardă.

Referitor la interzicerea prezenţei mamelor şi aglomeraţia din saloane, directoarea a spus: „Din păcate, în judeţ incidenţa rujeolei este mare şi a trebuit să alegem între a evita supraaglomerarea sau a lăsa fiecare copilaş cu mama lui”.

Întrebată de News.ro despre lipsa de personal, Corina Crişan nu a ştiut să răspundă cât la sută din schemă este acoperită în acest moment, afirmând doar că sunt deficienţe la mai multe secţii atât la medici cât şi la asistenţi şi infirmieri.

În cele din urmă, părinţii au urcat într-o sală de şedinţe a spitalului pentru a discuta cu managerii despre problemele pe care le-au întâmpinat.

Conducerea Consiliului Judeţean Arad, care are în subordine spitalul, a cerut efectuarea unei anchete şi tragerea la răspundere a angajaţilor.

SCJU Arad are 52 de secţii amenajate în 23 de clădiri din tot judeţul, fiind spitalul cu cele mai multe imobile şi cea mai mare răspândire din ţară, pe o rază de peste 85 de kilometri. În fiecare an, unitatea are aproape 70.000 de pacienţi internaţi, 85.000 de persoane sunt consultate în ambulatoriu, iar 60.000 sunt îngrijite la Unitatea de Primire Urgenţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...