Protest extrem. 80 de mineri s-au blocat în subteran
Data publicării:
Angajaţii Salinei de la Slănic, judeţul Prahova, au intrat în grevă, marţi. Circa 80 de mineri sunt blocaţi în subteran şi refuză să iasă, în timp ce alţii protestează la suprafaţă pentru a atrage atenţia asupra salariilor mici şi a lispei investiţiilor.
În total, aproape 200 de angajaţi ai Salinei Slănic participă la protest.
„Un salariu negociat al unui miner este de 1.900 de lei. Iar unul de la instalaţia de preparare este de 1.769. Deci salariile sunt foarte mici” a spus Alexandru Drăgoi, lider sindical.
Acesta a precizat că marţi au avut loc discuţii între reprezentanţii angajaţilor şi conducerea Salrom, de care apaţine Salina Slănic, şi că directorul le-a promis protestatarilor că va anunţa situaţia Consiliului de Administraţie al companiei şi autorităţilor guvernamentale.