Protest al angajaților APIA. Tudose: Unul dintre domnii din piaţă are salariul cât un ministru

Data actualizării: Data publicării:
apia

Sute de angajaţi ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din toată ţara au protestat astăzi în faţa Guvernului. Oamenii sunt revoltaţi pentru că, spun ei, de la 1 ianuarie le vor fi tăiate salariile şi vor fi plătiţi diferit faţă de cei din structura centrală. Se tem că lefurile lor vor scădea cu aproape 30 la sută. Premierul Mihai Tudose spune însă că angajaţii APIA au salarii foarte mari, iar protestul de astăzi nu se justifică.

Veniţi din toate colţurile ţării, angajaţii APIA şi-au dat întâlnire în faţa Guvernului, unde vreme de mai multe ore şi-au strigat păsul. Oamenii sunt revoltaţi că, de la 1 ianuarie, de când va intra în vigoare noua grilă de salarizare, vor fi plătiţi diferit faţă de colegii lor din structura centrală.

Salariile funcționarilor APIA din teritoriu vor scădea cu sume cuprinse între între 700 și 2800 lei. Nu vrem să existe discriminare între angajații aceleiași agenții. În teritoriu se face agricultură, controalele fermierilor nu vedem de ce să fie pe o grilă de salarizare inferioară celei de la aparatul central”, spune Octavian Mateescu, lider sindical APIA.

3.800 de angajati vor primi salarii mai mici, potrivit calculelor sindicaliştilor.

„Nu dorim măriri salariale. Singura noastră dorință este ca grila de la APIA București să fie și la centrele județene”, spune un protestatar.

Eu am zece ani de APIA și o să îmi scadă (salariul, n.r.)cu vreo 1500-1600 lei”, spune alt protestatar.

Oamenii spun că de la Guvern au primit până acum doar promisiuni.

Cu dl ministru am avut întâlniri, promițându-ne că o să se rezolve această problema. Au fost doar discuții”, spune liderul sindical.

Premierul critică însă solicitările angajaţilor APIA.

Apropo de nişte manifestaţii din faţa Guvernului, informaţie publică, cât are unul dintre domnii din piaţă: 12.498 de lei salariu lunar, un director de la APIA din teritoriu. Vi se pare puţin? Nouă ni se pare că e mult pentru un director dintr-un judeţ. Ia cât un ministru”, a spus Mihai Tudose.

În urmă cu o săptămână, angajaţii APIA din ţară au pichetat Ministerul Agriculturii. Atunci, ministrul le-a cerut să se întoarcă la muncă.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură are 42 de centre judeţene şi 266 de centre regionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...