Proiectul care a băgat în faliment zeci de primării

Data publicării:
160817_ilustratie_bani_12_INQUAM_Octav_Ganea

Două primării din județul Suceava, Vatra Dornei şi Siret, s-au trezit cu conturile blocate pentru că nu mai pot achita ratele la un credit făcut pentru un proiect județean. În consecinţă, nu mai pot face plăţi către furnizori şi nici investiţii, iar asta ar putea însemna un blocaj total. Şi alte primării sunt foarte aproape de a avea conturile blocate, iar pentru evitarea situaţiei este nevoie de peste 27 de milioane de lei, bani care nu sunt în bugetele locale.

Patruzeci şi şase de primării din întreg judeţul sunt în aceeaşi situaţie. Au luat, în 2004, un credit de aproape 90 de milioane de euro pentru a conecta zona la reţeaua de gaz metan. În 2010, proiectul prin care au luat creditul s-a blocat, iar robinetul cu bani s-a închis. Drept urmare, localităţile au dat de fundul sacului. Asta s-a întâmplat şi în Vatra Dornei - un adevărat dezastru pentru oraşul-staţiune turistică.

Maria Pintescu, director economic la primăria municipiului Vatra Dornei: „Nu putem să funcționăm, nu putem să plătim nici un altfel de categorie de cheltuieli, nici dezvoltare, nici funcționare, nici dezvoltare”.

Prin acelaşi proiect eşuat a fost construită şi o centrală inutilă.

Maria Pintescu, director economic la primăria municipiului Vatra Dornei: „Este un obiectiv care stă la momentul ăsta, nici măcar nu este conservat... și nimeni nu știe din punct de vedere tehnic dacă va mai fi un obiectiv funcțional”.

Localnicii ştiu de întreaga istorie a creditului păgubos, dar spun că, pe de altă parte, au nevoie neapărată de gaz în localitate.

Situația este foarte dificilă și pentru alte localități din județul Suceava unde primăriile plătesc rate uriașe la credit dar nu au beneficiat în nici un fel de acest proiect.

Mihai Constantinescu, primarul comunei Sadova: „În comuna Sadova nu avem niciun metru de conductă pentru gaz, conducta trece la 5 km de comună. Măcar știam pentru ce plătim, dar așa plătim și noi, aruncăm banii în vânt”.

Mai noi, pentru că şi-au dat seama că primăriile nu vor putea achita creditele imense, autorităţile judeţene au făcut un apel la Ministerul Finanţelor pentru a prelua întreaga datorie.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...