Proiect de lege: ajutor financiar pentru familiile cu un singur părinte

Data publicării:
tata copil pe banca in parc familie monoparentala_shutterstock_146769017
Foto: Shutterstock

Mai mulţi deputaţi PSD şi PMP propun un ajutor social pentru familiile monoparentale. Cei care câştigă mai puţin de un salariu minim şi jumătate ar putea primi un venit suplimentar de la stat. E vorba despre o sumă netă echivalentă cu salariul minim brut pe economie. Iar acest venit trebuie actualizat de câte ori creşte salariul minim.

tata copil pe banca in parc familie monoparentala_shutterstock_146769017
Foto: Shutterstock

Parlamentarii definesc în proiect şi familia monoparentală. Este vorba despre persoana singură care creşte un copil cu vârsta de până la 18 ani sau până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ. Iniţiativa a fost depusă la Senat, ca primă cameră sesizată.

Ce prevede proiectul de lege și cum este definită familia monoparentală

  • Familiile monoparentale aflate în situație de dificultate al căror venit mediu lunar este mai mic decât 1,5 salarii minime brute pe țară au dreptul la un sprijin financiar ca formă de asistență socială. Sprijinul financiar se asigură prin acordarea unei indemnizații lunare cu întreținere, în condițiile prevăzute de prezenta lege, în suma netă echivalentă cu nivelul salariului minim brut pe țară la data stabilirii dreptului.
  • Familiile monoparentale aflate în situație de dificultate beneficiază de indemnizația lunară de întreținere în condițiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepția celor care le întrerup din motive medicale și nu înregistrează absențe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea notei la purtare”, mai prevede proiectul de lege. În situația în care unul dintre copii repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale ori absențele înregistrate și nemotivate depășesc numărul de 20%/semestru, se poate solicita acordarea dreptului la formele de sprijin prevăzute de prezenta lege numai după începerea anului școlar următor.
  • Familia formată din persoana singură și copilul/copiii aflați în întreținere, în vârstă de până în 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ-cursuri de o zi, organizată potrivit legii, și care locuiesc împreună”. De asemenea, inițiativa arată că persoana singură din familia monoparentală este persoana care „este necăsătorită; este văduvă; este divorțată; al cărei soț/soție este declarat/ă decedat/ă prin hotărâre judecătorească; al cărei soț/soție se află în situațiile prevăzute la art 178 lit c sau d sin legea nr 287/2009; al cărei soț/soție este arestat/ă preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor; nu a âmplinit vârsta de 18 ani și se află în una din situațiile prevăzute la art 1-5; a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii aflați în situațiile prevăzute la 1-5; a împlinit vârsta de 18 ani și asigură întreținerea propriilor frați minori, deoarece părinții au decedat, sunt decăzuți din drepturile părintești, sunt arestați preventic pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă (...); este bunic/ă, unchi/mătușă singur/ă care asigură întreținetea propriilor nepoți.
  • De multe ori, din cauza sărăciei, nu pot fi asigurate condiții minime de îngrijire pentru copii și autoritățile sunt nevoite să intervină pentru ocrotirea minorilor prin măsuri legale de protecție specială în sistemul instituționalizat public sau privat, extrăgând copilul din mediul său familial. Conform standardul minim de cost, pentru un copil aflat într-un centru de plasament, statul cheltuie lunar minimum 2403 lei.
  • Indemnizația lunară de întreținere se va acorda la cererea scrisă sau electronică a persoanei îndreptățite- persoana singurp din familia monoparentală definită la art 2 (2) însoțită de declarația pe propria răspundere privind veridicitatea datelor înscrise în cerere, de un angajament de plată pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit, precum și de documente doveditoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri