Proiect de deblocare a traficului din București la ore de vârf: Aprovizionarea spațiilor comerciale se va face doar noaptea

Data actualizării: Data publicării:
trafic rutier pe o sosea din bucuresti
Prevederile nu s-ar aplica şi teraselor sezoniere din Centrul istoric. Foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu propune un proiect de hotărâre conform căruia, din primăvara anului viitor, aprovizionarea spaţiilor comerciale din Bucureşti se va realiza doar pe timpul nopţii, în intervalul orar 22:00 – 06:00, transmite Agerpres.

Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei. Măsura vizează deblocarea traficului rutier la ore de vârf, a scris viceprimarul, miercuri, pe Facebook.

„Pe modelul marilor oraşe cu administraţie liberală - Oradea, Cluj-Napoca sau Arad, care au reglementat acest domeniu de acum câţiva ani, şi Bucureştiul va avea reguli clare în acest domeniu. Propunerea mea este ca, din primăvara anului viitor, aprovizionarea spaţiilor comerciale din Capitală să se facă doar pe timpul nopţii, în intervalul orar 22:00 – 06:00. Nu mai permitem blocarea primei benzi de circulaţie”, a explicat Bujduveanu.

Observaţii pot fi transmise direct pe site-ul PMB sau pe email: cabinet.viceprimar1@pmb.ro.

„Decizia finală va fi luată împreună cu antreprenorii din Bucureşti! Noile prevederi nu se vor aplica şi teraselor sezoniere din Centrul istoric, pentru care programul de aprovizionare rămâne neschimbat”, a transmis viceprimarul.

Conform proiectului, agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti sunt obligaţi să realizeze aprovizionarea în intervalul orar 22:00 – 6:00. Nerespectarea programului de aprovizionare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 3.000 - 5.000 de lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, Direcţiile Generale de Poliţii Locale ale sectoarelor 1- 6.

Se exceptează de la aceste prevederi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea de aprovizionare conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere în zonele protejate şi în perimetrul Centrului istoric.

Potrivit referatului de aprobare, Bucureştiul este un oraş foarte aglomerat, cu trafic intens, cu multe centre comerciale mari, a căror aprovizionare este realizată în principiu cu autovehicule cu gabarit mediu şi mare.

„Pentru a se realiza o dezvoltare sustenabilă a Capitalei, printre obiectivele autorităţii publice locale se regăsesc fluidizarea traficului, reducerea poluării şi implicit îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Ca orice aglomerare urbană, transportul şi circulaţia rutieră în oraş sunt esenţiale şi în permanenţă trebuie luate măsuri pentru decongestionarea traficului şi reducerea poluării”, se explică în document.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...