Procesiune cu moaștele sfintei Filofteea, în Galați
Data actualizării: Data publicării:
Procesiune pe străzile Galaţiului. 200 de preoţi şi peste 1.000 enoriaşi au participat ieri după-amiază la procesiunea cu racla moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia, aduse special de la Mănăstirea Curtea Argeş, cu ocazia zilei Sfântului Andrei. Moaştele vor rămâne la Galaţi până pe 1 decembrie.
Racla a fost întâmpinată în centrul oraşului de un sobor de 200 de preoţi, în frunte cu arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun. Alaiul de preoţi şi credincioşi a parcurs apoi un traseu lung de un kilometru până la Catedrala Arhiepiscopală.
În sunet de toacă şi rugăciune, racla cu sfintele moaşte sosite pentru prima dată în oraşul de la malul Dunării a fost aşezată într-un baldachin special amenajat.
„Trebuie să arătaţi românilor, creştinilor, celor ce iubesc şi nu iubesc sfinţii. Şi spuneţi-le că sfinţii iubesc orice om, iubesc ţara aceasta, iubesc pacea, iubesc lumea aceasta”, a spus ÎPS Casian Crăciun, arhipiscopul Dunării de Jos.
Odoarele sfinte au fost aşezate spre închinare, în faţa Catedralei, alături de moaştele Sfîntului Apostol Andrei, patronul spiritual al Galațiului.
- Este ceva înălţător.
- Nu vezi oricând aşa ceva, e ceva deosebit.
- Este pentru suflet, pentru noi şi pentru sănătate.
Sfânta Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea şi este considerată ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor.