Primul mesaj al lui Mihai Șora după externare: „Ne revedem la Girafă: până pe 10 august nici nu mai e așa mult”
Filosoful Mihai Șora a transmis primul mesaj după externare, pe Facebook, în care a spus că este „bucuros și nou-nouț” și le-a mulțumit medicilor cu care a avut de-a face la spitalele Elias și Burghele din București. „A trebuit să trăiesc o sută de ani ca să descopăr că am o vezică biliară și un canal coledoc”, a scris filosoful, care a menționat de asemenea că pe 10 august va fi prezent la protestul de la Palatul Victoria.
Filosoful Mihai Şora a părăsit, în urmă cu două zile, Spitalul Elias, după ce a fost operat, pe 28 iunie, din cauza unor probleme la colecist.
Mesajul integral al lui Mihai Șora după externare:
„Bună dimineața, copii!
Dacă e luni, începem o viață nouă. :)
Fiecare boală aduce cu ea propria-i cohortă de servituți, – ale suferinței, în primul rând, în fața căreia niciun om nu seamănă cu un altul și pe care niciun om nu o poate trăi pentru un altul. Servituților ființei biologice – bărbați sau femei, cimpanzei, căprioare, lei sau elefanți –, cu toții le răspundem la fel, prin aceleași nevoi fiziologice; dar este foarte probabil ca omul să se deosebească de celelalte mamifere tocmai prin gândul care îl vizitează atunci când ființa lui biologică, „animalul“ din el este supus încercărilor fizice și psihice. În orice caz, prizonieratul într-o boală – ca orice formă de supunere – este ocazia (uluitoare, uneori) de a afla mai multe despre tine, despre limitele tale, despre cum poți trăi cu ele când ți se impun violent și te cotropesc.
Nu am fost, de-a lungul vieții, un bolnăvicios. Când eram copil, Tata alerga la unicul telefon din satul Izvin, să-l cheme pe doctorul Stietzel. Iar doctorul Stietzel venea degrabă cu automobilul, monoclu și trusă la purtător, să mă vadă cum stau înfofolit în vârful pernelor. Însă erau bolile „firești“ ale copilăriei, cu toate că – trebuie amintit – în anii ’20, mii de copii mureau din pricina acestor boli; înainte să apar eu în comitatul Timiș din (pe atunci) Austro-Ungaria, părinții mei pierduseră deja un băiețel de șase luni, – pe fratele meu, Teodor.
A trebuit să trăiesc o sută de ani ca să descopăr că am o vezică biliară și un canal coledoc (cum au și alte viețuitoare, presupun). Astăzi, doctorii nu mai poartă monoclu; trusa lor este mai sofisticată: așa am aflat, de pildă, ce sunt trocarele, – un fel de șurubelnițe care îți intră în burtă și scotocesc pe acolo până găsesc ce trebuie și ies victorioase la lumină. La mine, au fost patru. Și patru chirurgi.
Le sunt recunoscător pentru grija lor (nu lipsită de blândețe și simpatie), pentru profesionalismul lor ireproșabil, și le mulțumesc din inimă tuturor: chirurgi, anesteziști, cardiologi, întreg personalul medical de la spitalele Elias și Burghele din București, unde – timp de o lună – am fost subiectul atenției lor pătrunzătoare și devotate. Dincolo de faptul că am ieșit vertical din spital (și nu cu picioarele înainte), cel mai reconfortant este sentimentul că oamenii aceștia sunt admirabili în orice fel de împrejurări și în fața oricărui pacient (centenar sau nu :) ).
Vă sunt recunoscător vouă, dragi prieteni, pentru toate cuvintele tandre pe care mi le-ați trimis, pe care Luiza mi le-a susurat la ureche când nu le puteam citi, pe care le descopăr acum cu ochii mei și de care mă minunez.
Și îi sunt, firește, recunoscător Luizei: că – de n-ar fi – nu aș fi și nu aș povesti.
Dragi copii,
bucuros și nou-nouț, vă mulțumesc tuturor și vă salut.
Al vostru șobo care face iar chiț-chiț,
Mihai Șora
București, 30 iulie 2018
P.S. Potrivit ultimelor recomandări medicale, trebuie să mă las de box, karate, judo și schi; nu am voie să car saci de gunoi, nici să mă enervez excesiv. Ceea ce nu ne va împiedica să ne revedem la Girafă, unde ne vom enerva liniștit: până pe 10 august nici nu mai e așa mult.”
Scriitorul şi filosoful Mihai Şora a participat activ la protestele care au avut loc în Piaţa Victoriei, devenind "portavocea mobilizării societăţii civile" împotriva "abaterilor" guvernării din România.
Născut în noiembrie 1916, Şora a studiat în Franţa, apoi a lucrat între 1945 şi 1948 ca cercetător la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) de la Paris. În 1948, revine în ţara natală, devenită un satelit al Uniunii Sovietice, gândind să mai rămână doar zece zile. Însă, regimul comunist îl împiedică să plece din nou. Fiu al unui preot, într-o ţară care a predicat ateismul, a fost de mai multe constrâns să abandoneze munca sa ca scriitor şi publicist şi să se supună rigorilor regimului totalitar.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
