Primarul Botoşaniului, despre minivacanța bugetarilor de Sf. Maria: Iar au 5 zile vacanță, apoi mai trec două zile până își revin

Data publicării:
Egiptul este una dintre cele mai populare zone turistice
Foto: Guliver/Getty Images

Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a criticat, luni, decizia Guvernului de a acorda o minivacanţă de Sfânta Maria angajaţilor din sistemul bugetar.

Tourism In Popular Egyptian Holiday Destination Sharm El Sheik
Foto: Guliver/Getty Images

El a declarat, într-o conferinţă de presă, că acordarea a încă două zile libere în această săptămână, pe lângă ziua de 15 august, este inoportună, în condiţiile în care în această perioadă românii aflaţi la muncă în străinătate revin acasă şi vor să îşi rezolve problemele administrative.

„Când e lumea mai dragă şi vrem să muncim, mai avem nu ştiu câtă vacanţă iar. La toată lumea apare o demobilizare. Mai trec două zile până îşi revin. Noi suntem într-o perioadă foarte delicată. Nu putem să îi tratăm cu spatele pe cei care cu greu vin acasă într-un an de zile două săptămâni în vacanţă”, a afirmat Flutur.

Potrivit acestuia, Serviciul stării civile şi Direcţia de impozite şi taxe locale din cadrul Primăriei vor lucra în această mini-vacanţă, pentru a putea asigura servicii publice cetăţenilor întorşi din străinătate.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...