Primăria Capitalei: 250 de blocuri nu au apă caldă și căldură. Punctele de la capătul rețelei se încarcă mai greu

Data publicării:
califorer caldura radet
Foto: Agerpres

Primăria Capitalei anunță că, în acest moment, 250 de blocuri nu beneficiază de apă caldă și căldură deoarece, odată cu răcirea vremii, a început procesul de încărcare a sistemului, iar punctele termice de la capătul rețelei se încarcă mai greu. Nu e vorba de avarii, subliniază PMB.

În acest moment, aproximativ 3% din imobilele racordate la sistemul centralizat de termoficare nu beneficiază de apă caldă și căldură la parametrii normali. Este vorba despre 250 de blocuri din cele 8.300 de blocuri racordate la RADET, din sectoarele 1, 2, 3 și 6, anunță Primăria Capitalei într-un comunicat citat de Mediafax.

Potrivit municipalității, „această situație este cauzată de faptul că, odată cu răcirea vremii a început procesul de încărcare a sistemului (operațiune care nu se putea efectua înainte de perioada de consum), iar punctele termice de la capătul rețelei, adică zonele unde nu mai există CET-uri - Colentina și Pantelimon - se încarcă mai greu”.

În aceste zone se pot resimți fluctuații, însă nu este vorba despre avarii, spune Primăria.

Edilii Capitalei dau asigurări că echipele RADET sunt în teren 24 de ore din 24 și până sâmbătă, 23 noiembrie, situația va fi remediată în cel mai scurt timp.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri