Prietenie neobişnuită între un tigru şi doi şoricei

Data publicării:
tigru zoo

La 14 ani, Sandokan este cel mai bătrân animal de la Grădina Zoologică din Galaţi. Deşi este atracţia principală a parcului, tigrul siberian este de două luni în depresie.

„A avut o pereche, o femelă, care a decedat acum vreo două luni şi de asta cred că a căzut într-o depresie şi îşi muşca coada", spune Doru Ene, administratorul Grădinii Zoologice din Galaţi.

Câteva zile a durat chinul pentru Sandokan, până când reprezentanţii de la Grădina Zoologică din Galaţi au găsit o soluţie unică pentru a-l opri din a-şi roade coada. Doi şoareci care să-i ţină de urât. Deşi au avut emoţii pentru viaţa micilor rozătoare, îngrijitorii au fost uimiţi să vadă reacţia tigrului.

„Nu ştiam reacţia tigrului, dar sunt şi animale blajine siberienii ăştia, nu sunt numai vânători. La mărimea asta e ciudat. Tigrul de 200 de kilograme şi un şoarece de 30 de grame. Inedit este că nu-i mănâncă”, mai spune administratorul grădinii zoologice.

Am mai avut animale, dar aşa ceva nu am mai văzut”, mărturiseşte şi îngrijitorul de la Zoo.

Acum, cele trei animale sunt de nedespărţit, lucru care le îngreunează puţin munca îngrijitorilor de la Zoo. „Nu ştiu cum o să fac cu hrana şoriceilor, că trebuie hrăniţi şi ei. Trebuie să pun cereale, ceva. Dacă îl putem mişca pe el să plece în altă boxă, o să luăm şi soarecii. Sau poate că se duc împreună”, a explicat Doru Ene.

Din păcate, vizitatorii nu pot fi, deocamdată, martori ai acestei pritenii stranii, pentru că Grădina Zoologică din Galaţi este închisă pentru renovări. Aceasta îşi va relua activitatea, cel mai probabil, la vară.

„Grădina Zoologică este gata. Ce ne mai trebuie este setul de aprobări, de măsuri birocratice legate de redeschidere”, a declarat Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Grădina Zoologică din Galaţi adăposteşte 130 de animale şi păsări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...