Prețul călătoriilor cu RATB ar putea crește 

Data publicării:
autobuz 168 ratb - ratb-1.ro

Conducerea regiei bucureştene de transport public spune că au crescut din nou cheltuielile şi propune creşterea cu 50 de bani a tarifului unei călătorii. Argumentează că actualul preţ, de 1,3 lei, nu a mai fost modificat de 7 ani.

Vicenţiu Daniel Antonescu, director RATB: Este vorba despre o propunere de-a noastră, un proiect în atenţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Proiectul prevede şi că pensionarii vor avea gratuitate absolută între orele 9 şi 15. Pentru călătoriile din afara acestui interval, vor primi lunar un card cu echivalentul a 90 de bilete. Dacă depăşesc această limită, trebuie să plătească.

Cornel Pieptea, viceprimarul Capitalei: Nu vom aproba modificarea planului tarifar actual. În momentul în care vom vedea măsuri concrete pentru creşterea eficienţei activităţii, în momentul în care vedem îmbunătăţirea calităţii acestuia putem discuta.

În medie, RATB încasează zilnic 440.000 de lei din reîncărcarea cardurilor de călătorie. Însă statisticile regiei spun că, în fiecare zi, dintr-un milion de călători, între 50% şi 75% nu plătesc. Mulţi bucureşteni spun că tariful este deja prea mare.

„Mi se pare cam mare mărirea. Era mai acceptabilă cu 10 sau 20 de bani. Dacă este aşa de mare poate o să meargă mai mulţi fraudulos.”, e de părere un bucureștean.

În acelaşi proiect care are nevoie de aprobarea Consiliului General, RATB mai include în planurile sale de eficientizare a activităţii cumpărarea a 500 de autobuze noi şi producerea a 10 tramvaie moderne în propria uzină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...