Poarta turcească, lăsată în paragină
În perioada comunistă, în centrul oraşului Galaţi era amplasat un han turcesc, în interiorul căruia erau spaţii de cazare dispuse pe cele două laturi ale curţii mari. În perioada 1982-1984, în zonă s-au constuit blocuri, iar totul a fost demolat. Poarta a rămas acum singura dovadă a existenţei vechiului han.
În 1994, autorităţile au încercat să restaureze Poarta turcească. Doar că, în loc să repare, muncitorii mai mult au stricat. „Au dispărut elementele decorative solare, care se aflau undeva în zona aceasta. Au dispărut capitelurile în stil ionic ale celor patru coloane adosate construcţiei”. Iar de atunci, situaţia a rămas neschimbată. Primăria, proprietarul monumentului, susţine că nu a avut bani.
„Din păcate, până acum, Consiliul Local nu a găsit resursele financiare pentru acest obiectiv”, a spus Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi. „Nu numai obiectivul trebuie reabilitat şi restaurat, ci şi întreaga zonă pentru ca monumentul istoric să fie pus în valoare”.
Sătui de atâtea scuze, reprezentanţii Direcţiei de Cultură din Galaţi au găsit o soluţie: un ajutor extern. „Am înaintat către Primăria Galaţi o adresă prin care arătam că există oportunitate financiară printr-un program cu finanţare a Guvernului Statelor Unite”, a spus Marius Mitrof, consilier Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Galaţi. „Cu speranţa sau cu convingerea că vor face acel proiect şi vor iniţia demersuri pentru restaurarea porţii”. Reabilitarea monumentului ar dura cel puţin doi ani şi ar costa aproximativ 400.000 de euro.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News