Şefa Centrului de Transfuzii Sanguine Slatina, medicul Ramona Lesnic, a anunţat că peste 80 de persoane, număr aproape triplu faţă de media zilnică, s-au prezentat, miercuri, să doneze sânge în urma apelului făcut după ce, în ziua precedentă, s-a produs un accident rutier cu 19 victime, iar capacitatea centrului este limitată.
Ramona Lesnic a transmis persoanelor care vor să doneze sânge că se pot prezenta la Centrul de Transfuzii şi în zilele următoare, în contextul în care capacitatea de recoltare şi procesare a sângelui în centrul din Slatina este limitată şi zilnic sunt pacienţi care au nevoie de sânge.
„Vă mulţumim pentru prezenţa dumneavoastră şi pentru dorinţa de a ajuta răniţii. Având în vedere că suntem deja peste 80 de donatori în sala de aşteptare, îi rugăm pe cei care intenţionează să vină astăzi la Centrul de sânge să se prezinte şi în zilele următoare. Din păcate, sediul nostru are capacitate limitată de recoltare şi procesare a sângelui. Mulţumim pentru înţelegere şi ajutor. În fiecare zi pacienţii şi răniţii vor avea nevoie de sângele dumneavoastră”, a scris pe Facebook, miercuri dimineaţa, Ramona Lesnic.
În ziua precedentă, după declanşarea planului roşu de intervenţie la un accident rutier cu 19 victime produs pe DN65, la Priseaca, în apropierea municipiului Slatina, Ramona Lesnic a făcut un apel la donatori să se prezinte în aceste zile la Centrul de Transfuzii, deoarece instituţia a dat toată rezerva de sânge Spitalului Judeţean de Urgenţă, acolo unde urmau să fie transportaţi răniţii.
„A avut loc un accident grav cu 15 victime pentru care am dat rezerva noastră de sânge Spitalului Judeţean Slatina. Vă rugăm să veniţi la Centrul de sânge din Slatina, începând cu 8,00 dimineaţa, să donaţi sânge pentru răniţi! Au mare nevoie de dumneavoastră!”, a scris marţi, pe Facebook, Ramona Lesnic.
În urma unui accident rutier produs marţi după amiaza pe DN65, în care au fost implicate şase autovehicule (trei autoturisme, un microbuz de pasageri, un autotren şi un autocamion), o persoană a murit şi 18 au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dintre cei 18 răniţi, 14 au fost transportaţi la spital, precizează Agerpres.