Permisul de conducere nu va mai fi pentru oricine

Data actualizării: Data publicării:
scoala

Va fi tot mai greu să obţii un permis de conducere în anii următori. Prima condiţie, eliminatorie, e că nu vor mai deveni şoferi cei care nu au absolvit măcar 10 clase. Strategia pentru creşterea siguranţei pe drumuri pe care a adoptat-o ieri Guvernul li se adresează şi instructorilor auto şi şcolilor de şoferi: riscă să-şi piardă licenţa dacă mai mult de jumătate din clienţii lor nu trec examenul. Examenul va fi monitorizat atent şi va fi înregistrat, atât video, cât şi audio. Nu doar sala, ci şi traseul.

Permisul de conducere nu este nici acum uşor de obţinut - v-o pot spune toţi cei care nu au reuşit să ia examenul din prima. Traseul le dă de furcă celor mai mulţi.

Candidat: Este a treia încercare pentru traseu. A fost vina mea de fiecare dată.
Reporter: De ce? Ce ai greşit la traseu prima dată, de exemplu?
Candidat: Nu am acordat prioritate unui pieton.
Reporter: Şi a doua oară?
Candidat: Nu am acordat prioritate unei maşini.

Nu am luat pentru că nu am știut să fac parcarea laterală. Acum aș fi la a patra încercare, mâine, în regim de urgență.

30 de ore sunt foarte puţine, nici măcar 10% dintre elevi nu se pot încadra în această pregătire astfel încât să spui că au făcut-o temeinic”, spune Dumitru Moruţ, instructor auto.

În plus, o spun şi instructorii şi viitorii şoferi, de multe ori, în timpul probei practice, intervine subiectivismul examinatorilor.

Începând cu iulie 2017 vor fi înregistrate pentru îmbunătăţirea calităţii de examinare vor fi înregistrate probele de examen atât video, cât şi audio”, spune Liviu Vârşă, comisar la Serviciul Regim Permise şi Examinări.

Candidat: Atunci nu s-ar mai face nici măcar o şmecherie.
Reporter: Crezi că acum se fac?
Candidat: Da.

Autorităţile trebuie să pună la punct în cel mai scurt timp detaliile tehnice. Instructorii auto spun că o singură cameră, montată în interiorul maşinii, nu poate garanta corectitudinea probei.

Examinatorul va putea să spună că el a apreciat că maşina care venea din dreapta era destul de aproape, nu i s-a acordat prioritate şi cursantul pică”, spune Marius Teodorescu, directorul unei şcoli auto.

În strategia pentru creşterea siguranţei rutiere, Ministerul Transporturilor propune că cei care nu au absolvit învăţământul minim obligatoriu de 10 clase să nu poată obţine permisul de conducere.

S-a descoperit că erau oameni care au luat permise dar nu ştiau să scrie şi să citească. Îţi trebuie anumite cunoştinţe măcar o alfabetizare”, spune Virgil Mihailovici, peşedintele Asociaţiei Siguranţă Auto.

Candidat: Cred că este mai puțin despre câtă educație ai în spate și mai mult despre cum îți respecți partenerii de trafic.

De modificări sunt vizate şi şcolile auto, dar şi instructorii. Potrivit documentului aprobat ieri de Executiv, o rată de promovabilitate a cursanţilor mai mică de 50% la examen ar aduce după ea pierderea licenţei. Un ordin al şefului de la Transporturi din 2013, prevedea fix acelaşi lucru. A fost atacat în instanţă. Ministerul a câştigat toate procesele până acum. Dar ordinul încă nu se aplică.

O şcoală poate să îşi asume promovabilitatea de sală, deoarece la sală nu poate să apară obiectivismul sau subiectivismul cuiva. Ei bine, la traseu apar discuţii”, spune Marius Teodorescu, directorul unei şcoli auto.

Potrivit datelor Direcţiei de Permise şi Înmatriculări, în primele 9 luni ale anului, din cei peste 469 de mii de români care au susţinut proba teoretică a examenului auto, mai puţin de 262 de mii au obţinut punctajul minim suficient. Traseul a fost suţinut de 375 de mii de aspiranţi la statulul de şofer, însă doar 211 mii au şi obţinut carnetul de conducere.

Sunt 1.557 de școli de conducători auto şi peste 12.600 de persoane care dețin atestate de instructor auto.

Prin comparaţie, în Franţa, nici măcar nu este nevoie să faci şcoala de şoferi ca să poţi da examen pentru permis.

Doritorii pot opta fie să urmeze cursurile unei școli auto, fie să-și încerce norocul în calitate de candidat liber. În cel din urmă caz, persoana respectivă poate dobândi experiență conducând acompaniată de un adult care să dețină un permis auto valabil de cel puțin cinci ani, fără ca în această perioadă să-l fi avut suspendat sau anulat”, spune Sebastian Perju, corespondent Digi24 în Franţa.

Ce-i drept însă, în Franţa şosele nu sunt pe cât de periculoase sunt ale noastre, şi nici numărul şoferilor implicaţi în accidente nu se compară cu al nostru. România conduce, alături de Bulgaria, în topul ţărilor cu cele mai multe accidente rutiere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri