Pericolele din rulotă. Sfaturile specialiștilor ISU
Nu vă jucaţi cu focul în rulotă! Este sfatul specialiştilor ISU, după tragedia de dumincă seara, din Constanţa, când o fetiţă de şase ani a ars de vie în maşina familiei. Mai mult, experţii le recomandă celor care au rulote să meargă la ITP o dată la şase luni, aşa cum spune legea.
În rulota care a ars în mers duminică seara, pe bulevardul Mamaia din Constanţa, anchetatorii au găsit o butelie şi nu exclud ipoteza ca ea să fi fost la originea accidentului. În maşină era o familie cu doi copii. Fetiţa de 6 ani a rămas blocată şi nu a mai putut fi salvată. Părinţii ei, grav răniţi, sunt trataţi în spital pentru arsuri.
Specialiştii ISU atrag atenţia că amatorii de vacanţe cu autorulotele trebuie să fie extrem de precauţi înainte să pornească la drum.
Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU: „Există mai multe riscuri, generate în principal de la utilizarea instalaţiei electrice a autoturismului. Rulotele au şi maşină de gătit, care evident este alimentată de la o butelie. Aici pot apărea diverse situaţii, fie scăpări de gaz din butelie, fie furtunurile conductoare de gaz pot avea anumite probleme. Utilizatorii sunt sfătuiţi să nu recurgă la improvizaţii.”
Turiştii care se mută pe Valea Cerbului, la rulotă, pe tot parcursul verii, spun că verifică atent tot ce ţine de siguranţă.
Turist: „Pentru butelia de aragaz întotdeauna se încearcă butelia dacă răsuflă sau nu răsuflă. Mă rog, ceva de genul ăsta. Cu săpun. Ies bule de aer, nu mai e bună.”
O regulă importantă: aragazul nu se ţine pornit în timpul mersului!
Turist: „Nu avem voie, nu avem voie, e lege. Nu avem voie cu focul aprins în rulotă. Am robineţii pe care îi închid, prima dată închid butelia şi, după închid robineţii de protecţie.”
În cazul rulotelor şi autorulotelor, inspecţia tehnică obligatorie se face o dată la 6 luni şi doar în centrele omologate de Registrul Auto Român.
- Etichete:
- incendiu rulota
- recomandari isu
- accident rulota
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News