Pericol de explozie în orașul Băbeni din Vâlcea: o țeavă de gaz a fost ruptă într-un accident rutier. Localnici evacuați

Data actualizării: Data publicării:
valceababebi teava de gaz rupta foto isu vlacea
Foto: ISU Vâlcea

Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţeavă de gaze, în zonă fiind scăpări mari de gaze şi pericol de explozie. Cinci persoane din trei case aflate în zonă au fost evacuate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, la locul accidentului rutier s-au deplasat forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi autospeciala CBRN, precum şi o ambulanţă SAJ, scrie News.ro.

Echipajele operative sosite la locul evenimentului rutier au constatat că în accident este implicat un singur autoturism, care a avariat o ţeavă de gaze.

Ţeava de gaze este retezată şi sunt scăpări mari de gaze, mai menţionează sursa citată.

„Pentru siguranţa lor, au fost evacuate cinci persoane, din trei case de locuit, aflate în proximitatea accidentului. A fost transmis mesaj RO-ALERT, pentru a avertiza populaţia din zona cu privire la scăpările de gaz”, precizează ISU Vâlcea.

În urma accidentului rutier, o persoană minoră a fost rănită, fiind preluată de echipajul SAJ pentru a fi transportată la spital.

A fost anunţat Distrigaz pentru remedierea avariei, iar pompierii militari vâlceni asigură măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile