Pensiune fără fundaţie şi fără autorizaţie 

Data publicării:
pensiune 1

La baza pârtiei Transalpina Ski Resort a apărut, la sfârşitul anului trecut, o echipă de muncitori. Sub ochii autorităţilor a crescut un întreg imobil care ar urma să funcţioneze ca pensiune. Proprietarul susţine că nu avea nevoie de autorizaţie de construcţie.

Construcţia a fost realizată în doar trei săptămâni şi are la bază două trailere. Nu are fundaţie, deci nici autorizaţie. Aceasta este găselniţa prin care investitorul a speculat normele pe care le prevede disciplina în construcţii.

Atâta vreme cât nu există o prevedere legislativă care să nu încalce, nu văd de ce nu”, spune Lizeanu Nicolae, proprietar pensiune.

Autorităţile din Voineasa au cerut ajutorul Consiliului Judeţean.

„Noi nu avem serviciu de urbanism, neavând arhitect. Suntem consiliaţi de Consiliul Judeţean şi ca să nu greşim le-am cerut un punct de vedere,” spune Gheorghe Stanciu, primar.

Specialiştii în domeniul construcţiilor spun însă că legea este foarte clară. Există cazuri în care nu este nevoie de autorizaţie de construire, cum ar fi tonetele de ziare sau cele cu flori. Nu este însă şi cazul spaţiilor destinate cazării turiştilor.

În articolul 3, aliniatul G, se specifică şi pentru rulote când se amplasează pe un anumit teren că trebuie autorizaţie de construire sau pentru tabere de corturi si aşa mai departe. Deci, prin urmare, şi acestui om care a făcut pensiunea pe roţi cu două etaje îi trebuie autorizaţie de construire”, explică Constantin Miereanu, şeful Serviciului de Disciplină în Construcţii, Craiova.

Pârtia din Voineasa este acreditată internaţional, dar nu are în apropiere pensiuni şi hoteluri. Construcţia pe roţi ar fi prima care ar putea să funcţioneze la mai puţin de 7 kilometri depărtare. În cazul în care autorităţile o vor declara ilegală, ar urma să fie demolată iar proprietarul va fi amendat. Sancţiunea poate ajunge până la 10.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri