Pensie de 1 leu pentru o tânără care suferă de o boală rară

Data publicării:
copila boala

Nu mă aşteptam la zeci de milioane, dar 4 milioane, 3 milioane sunt de ajuns. Dar când am văzut un leu... prima oară când mi-a zis mami că am luat un leu, ce să faci cu un leu?", întreabă, dezamăgită, tânăra.

La 22 de ani, Ramona Poplahov este pensionată pe caz de boală. Medicii au descoperit că suferă de sindromul Marfan, o boală - extrem de rară care afectează vasele de sânge.

„Vasele mele de sânge sunt mult mai elastice faţă de un om normal. Vasele s-ar putea să îmi plesnească, cum de altfel mi-a plesnit acum şi aorta şi pot face dezlipire de retină si miopie, miopie am”, spune Ramona.

Casa de Pensii Braşov a calculat că tânăra are dreptul la o pensie de invaliditate de 1 leu.

„Punctajul pe o lună pentru că o singură lună a avut stagiul de cotizare s-a împărţit la 35 de ani, stagiul complet de cotizare astfel cuantumul pensiei a fost mic”, a explicat Delia Stanciu, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Braşov.

Ramona locuieşte în oraşul Victoria, împreună cu mama ei care are un salariu de doar 600 de lei.

Singura şansă pentru ca pensia Ramonei să fie una decentă este schimbarea gradului de handicap.

Reîncadrarea însă se va putea face abia peste doi ani când tânăra va trebui să prezinte un alt dosar cu acte doveditoare.

Până atunci, viaţa tinerei depinde de o operaţie pe care ar putea să o facă în Germania şi care costă 30 de mii de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri