Pastila de limbă | Perechi de cuvinte care înseamnă sau nu același lucru
Scriitorul Radu Paraschivescu și-a propus să vă vorbească astăzi despre câteva perechi de cuvinte care se scriu aproape la fel, putând să însemne fie acelaşi lucru, fie lucruri diferite.
Una dintre perechile de cuvinte care, deşi se scriu diferit, au sensuri identice, este cea formată din cuvintele „pricomigdală” şi „picromigdală”. Cele două substantive denumesc acelaşi lucru, respectiv o „prăjitură în formă de turtă mică, făcută din albuş de ou, zahăr şi migdale, nuci sau alune pisate”. Dacă veţi intra într-o cofetărie şi veţi găsi produsul respectiv, el va fi însoţit, mai mult ca sigur, de eticheta „pricomigdală”. Tot „pricomigdală” este şi cuvântul pe care-l veţi întâlni în reţetele de dulciuri din cărţile de bucate. „Picromigdală” este folosit mult mai rar, deşi, etimologic vorbind, este mai apropiat de cuvântul de origine. Acest cuvânt este „pikramígdalon” şi înseamnă „migdală amară” în neogreacă.
Oricum însă, ambele forme sunt corecte şi pot fi folosite fără grijă, chiar dacă „picromigdală” ni se poate părea un pic cam ciudată. Explicaţia constă tocmai în faptul că este un cuvânt folosit sporadic. Prin urmare, putem spune la fel de bine „Nu lăsa pricomigdalele neacoperite că se usucă” sau „Nu lăsa picromigdalele neacoperite că se usucă”. Şi în fond, nu contează cum le spunem, câtă vreme sunt proaspete şi gustoase.
Ca o curiozitate, fiindcă tot suntem la capitolul dulciuri, în nordul Moldovei pricomigdala era numită pe vremuri „macaroană”. Asta n-are legătură cu macaroanele pe care le mâncăm uneori cu brânză, fiind pur şi simplu un derivat al franţuzescului „macaron”, celebra prăjiturică rotundă pe care o găseşti nu doar în cofetăriile din Franţa, ci şi din Austria, Italia, Ungaria şi, de vreo câţiva ani, România. Formarea lui „macaroană” din „macaron” seamănă cu formarea lui „maroană” din „marron”, care înseamnă „castană comestibilă” în franceză. În unele cofetării din Banat există aşa-numitele „maroane”, care n-au legătură cu nuanţa maronie a prăjiturii, denumind fie o „castană comestibilă coaptă şi cu sirop de zahăr”, fie o „prăjitură cu piure de castane”.
În aceeaşi situaţie a cuvintelor care se scriu diferit şi au acelaşi sens se află perechea de cuvinte „aldămaş”-„adălmaş”. Şi în acest caz, ambele variante sunt corecte şi denumesc acelaşi lucru, respectiv o „băutură (uneori şi gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacţii, îndeosebi a unei vânzări, dar şi, în vechime, după încheierea unei alianţe matrimoniale, a unei logodne sau a unei căsătorii de convenienţă. „A fi bun de aldămaş” e totuna, în exprimarea curentă, familiară, cu „a fi bun de cinste”, adică a trebui să le dai de băut altora după ce-ai cumpărat sau ai vândut un lucru sau după ce ai repurtat un succes.
Dacă în cazul picromigdalei etimologia ne trimitea la neogreacă, aici sonoritatea cuvintelor „aldămaş” şi „adălmaş” este evident panonică. Într-adevăr, în limba maghiară „áldomás” înseamnă „oală de vin” sau „închinare în sănătate”, dar şi „cinstire” sau „binecuvântare”, pe când verbul „áldani” are, spun dicţionarele, sensul de „a binecuvânta”.
În ceea ce priveşte exemplele de folosire, e acelaşi lucru dacă spunem „După ce Dan i-a vândut terenul lui Marius, cei doi prieteni au băut aldămaşul” sau „După ce Dan i-a vândut terenul lui Marius, cei doi prieteni au băut adălmaşul”.
O situaţie interesantă oferă dubletul „năduf”-„zăduf”, unde există atât coincidenţe, cât şi diferenţe de sens. Dexonline spune că „năduf” înseamnă, în limbaj popular, o „senzaţie de greutate în respiraţie, care constituie simptomul mai multor boli”. De fapt însă, „năduf” are trei serii de sinonime: „sufocare sau înecăciune”, „căldură mare, înăbuşitoare, caniculă, arşiţă, zăpuşeală” sau „supărare, necaz, ciudă sau mânie”. Ca exemple, iată un citat din Liviu Rebreanu: „Un necaz mare îi înăbuşea inima ca un năduf”. Şi unul din George Mihail Zamfirescu: „Era o minune de timp, după năduful de peste zi”.
În ce-l priveşte pe „zăduf”, el nu preia de la „năduf” prima accepţie, cea medicală, de sufocare sau înecăciune, fiind însă sinonim cu „năduf” cu referire la temperaturile ridicate şi la stările de spirit negative. Iată şi aici două exemple din literatură: un citat din Slavici („Era mare secetă, nesuferită arşiţă, greu zăduf”) şi unul din Delavrancea („Zăduful ce-o munceşte simte bine c-o sugrumă”). Şi un ultim amănunt: substantivele „năduf” şi „zăduf” au şi forma regională „năduh” şi „zăduh”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
