Parcul IOR și baza Spartac, ținte imobiliare

Data publicării:
parkk

Construit în urmă cu 40 de ani, parcul IOR avea iniţial 48 de hectare de verdeaţă. În 2005, un sfert din teren a fost retrocedat lui Eduard Romalo. Bătrânul revendicase încă din 2000 peste 300 de hectare care aparţinuseră bunicului său, moşierul Ioan Grueff.

Primarul de atunci Adrian Videanu i-a restituit baza sportivă Spartac şi 12 hectare din parcul IOR. În total, 20 de ha grupate aproape de centrul Bucureştiului.

„A moştenit maică-mea, sora ei şi cu fratele ei. Ei s-au prăpădit şi au ajuns la mine. Nu mai ştiu cine e proprietarul. Dacă căutaţi proprietarul, nu sunt eu. A trebuit să mă justific şi la Inspectoratul General de Poliţie şi la DNA, şi nu mai ştiu, la Curtea Supremă, unde m-au tot întrebat. Avocaţii au dat detalii”, afirmă Eduard Romalo.

Eduard Romalo are 91 de ani şi spune că nu şi-a dorit în mod special aceste terenuri. A fost presat de un grup de avocaţi să ceară retrocedarea.

„Eu nu puteam să-l ţin, ce să fac? Presupunând că mi-ar fi dat înapoi terenul. Puteam să-l întreţin ca parc? Când s-a pus problema revendicării, la un moment dat nu am vrut. Pe un avocat, mi-aduc aminte că l-am refuzat. A venit şi-a spus... ştiţi că aţi putea revendica chiar acolo. Avocaţii ştiau mult mai multe decât mine. Aveau nevoie de mine numai ca pion pentru că aveam dreptul”, susține Eduard Romalo.

Misterioasa doamnă Maria Cocoru

A cedat drepturile asupra terenurilor, dar nu spune câţi bani a primit. „E un punct de confidenţialitate în contract şi nu aş vrea să-l încalc. Hai să lăsăm deoparte cât am primit ca bani. Destul de mult ca să pot să trăiesc liniştit, să-mi cumpăr o maşină nouă şi să pot să finanţez preocupări culturale. Mi se pare că un contract care are o clauză de confidenţialitate trebuie să ascundă ceva. Dar dacă am iscălit, m-am legat”, afirmă bătrânul.

Baza sportivă şi un sfert din parcul IOR au trecut de la Eduard Romalo la Maria Cocoru. Apoi, baza sportivă Spartac a ajuns, prin diverşi intermediari, în proprietatea firmei Caelum Development.

Caelum Development a devenit între timp Parklake Shopping Srl. 50% din acţiunile acestei companii sunt deţinute de o firmă înregistrată în paradisul fiscal din Luxemburg, iar restul, de o companie olandeză.

Noii proprietari vor construi un mall în locul bazei sportive, deşi legea interzice acest lucru.

Cele 12 ha din parc aparţin în continuare Mariei Cocoru, o femeie în vârstă de 80 de ani.

„Dânsa este, probabil, o doamnă băgată în faţă, expresia tipică haide treci tu în faţă şI în spate ne ocupăm noi de tot. Doamna Cocoru este clar că nu avea niciodată forţa nu numai materială, cred că nici psihică să poată să se gândească că ar primi atâtea hecatre într-o zonă relativ centrală”, susține Dan Trifu, vicepreședintele organizației Eco-Civica.

Conform documentelor oficiale, Maria Cocoru locuieşte într-un bloc modest din sectorul 4.

„Nu e în ţară. Are apartament la noi, dar ea nu mai şade demult”, spune administratorul blocului, Petre Popescu.

Cazul retrocedării de terenuri din parcul IOR este doar unul din cele care au lăsat Bucureştiul, în ultimii 14 ani, fără mai mult de 1000 de hectare de spaţii verzi şi împădurite.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu trebuie să ai pentru un credit de 10.000 de euro? Rata lunară
Digi FM
Motivul pentru care Ioana Ginghină nu mai vrea să-l vadă pe Alexandru Papadopol: „La mine nu mai există cale...
Pro FM
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și...
Film Now
Dick Van Dyke are 99 de ani, dar tot mai visează la un Oscar, singurul trofeu care îi lipsește: "Încă iubesc...
Adevarul
Substanțele din mâncare care cresc riscul de diabet tip II. Combinațiile nocive de aditivi din mâncărurile...
Newsweek
Câți bani iei în plus la pensie dacă ai muncit 10 ani în grupe de muncă? Cum se face calculul?
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler, fiicele solistului de la Aerosmith, că...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”