Papa Francisc, la Blaj: „Aceste ținuturi știu ce e suferința când greutatea ideologiei sau a regimului e mai puternică decât viața”

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Papa Francisc a spus, duminică, pe Câmpia Libertății din Blaj, că în aceste ținuturi oamenilor le este cunoscută suferința „atunci când greutatea ideologiei sau a regimului e mai puternică decât viața”. Sanctitatea Sa le-a spus pelerinilor că știe istoria acestor ținuturi. „Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare”, li s-a adresat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a rostit un discurs emoționant în fața a peste 100.000 de oameni prezenți pe Câmpia Libertății de la Blaj, după ce i-a beatificat pe cei șapte episcopi greco-catolici martiri, numindu-i, de-acum, „Fericiți”. 

„Aceste ţinuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferinţa oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viaţa şi se pune deasupra a toate, ca normă a vieţii înseşi şi a credinţei persoanelor; când capacitatea de decizie, libertatea şi spaţiul pentru creativitate este redus şi de-a dreptul eliminat. Voi aţi suferit din cauza discursurilor şi acţiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea şi distrugerea aceluia care nu putea să se apere şi reduceau la tăcere vocile disonante, îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei şapte episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiţi. În faţa persecuţiei aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credinţă şi de o iubire exemplare pentru poporul lor”, a spus Papa Francisc.

Suveranul Pontif a vorbit și despre curajul celor șapte episcopi martiri, de a accepta cruzimi de tot felul în loc să renege Biserica.

„Cu mare curaj şi tărie interioară, au acceptat să fie supuşi la o dură detenţie şi la o mulțime de cruzimi decât să renege apartenenţa la iubita lor Biserică. Aceşti Păstori, martiri ai credinţei, au recâştigat şi au lăsat poporului român o preţioasă moştenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate şi milostivire”, a mai spus Suveranul Pontif.

Cei șapte episcopi greco-catolici martiri sunt Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.

Papa Francisc: Apar ideologii care încearcă să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiții

 Papa Francisc a îndemnat, duminică, pelerinii la păstrarea credinței și la luptă împotriva unor „noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase”.

„Dragi fraţi şi surori, chiar şi astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase. Colonizările ideologice dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieţii, a căsătoriei şi a familiei şi dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee, ca şi cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noştri şi copiilor, lăsăndu-i fără rădăcini din care să poală creşte. Sunt voci care, semănând teamă şi diviziune, vor să şteargă şi să îngroape cea mai preţioasă moştenire pe care aceste ţinuturi au văzut-o născându-se”, a spus Papa Francisc.

Suveranul Pontif a amintit de Edictul de la Turda, din 1586, care sancţiona orice fel de radicalism, promovând un act de toleranţă religioasă. A fost unul dintre primele cazuri din Europa de acest tip.

„Aş dori să vă încurajez să duceţi lumina Evangheliei la contemporanii noştri şi să continuaţi să luptaţi, ca aceşti Fericiţi, împotriva acestor noi ideologii care apar. Să fiţi mărturisitori ai libertăţii şi ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea şi dialogul asupra diviziunilor, incrementând fraternitatea de sânge, care îşi găseşte originea în perioada de suferinţă în care creştinii, divizaţi în decursul istoriei s-au descoperit a fi mai apropiaţi şi mai solidari. Să vă însoţească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Preacuratei Fecioare Maria şi mijlocirea noilor Fericiţi”, și-a încheiat Sfântul Părinte mesajul.

Papa Francisc a oficiat, duminică, pe Câmpia Libertății din Blaj, Sfânta Liturghie şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri.

Suveranul Pontif a susținut un discurs - Omilia celebrării euharistice - și a recitat antifonul marian pascal „Regina Coeli”.

Tronul arhieresc pe care a stat Papa Francisc conține bucăți de lemn provenit din închisorile Sighet şi Gherla, unde s-a produs martiriul episcopilor. Organizatorii spun că acesta are semnificații spirituale și simbolice extrem de puternice. „Tronul este din lemn autentic, cules din arhitectura pușcăriilor de la Sighet și Gherla, iar designul face trimitere la calvarul detenției, la suferința și la moartea pentru Hristos”, susțin organizatorii vizitei Papei.

În primul rând s-au aflat şi rude ale celor şapte episcopi martiri beatificaţi de către Suveranul Pontif.

Citiți și: Ce înseamnă beatificarea și care este diferența dintre eroi și martiri?

Câmpia Libertăţii este locul unde a avut loc Marea Adunare Naţională din mai 1848. Obiectivul a primit acest nume după ce 40.000 de persoane au strigat, aici, „Noi vrem să ne unim cu ţara!”. Istoria spune că tot aici, în 1911 s-au ţinut serbările semicentenarului ASTREI la care au luat parte oameni de ştiinţă şi cultură, în timp ce Aurel Vlaicu zbura cu propriul avion deasupra mulţimii. Pe această câmpie a aterizat şi avionul care aducea vestea reintrării României în război, pentru eliberarea Transilvaniei. În 1973, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la Revoluţia din 1848, aici au fost dezvelite 24 de busturi ale unor personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti. În prezent sunt 26 de statui.

(text: Mediafax)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată azi Andrei Găluț, unicul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, la 9 ani de la tragedia din...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani