Pacienta care a primit sânge din altă grupă la Spitalul CF2 e în continuare în stare gravă

Data publicării:
sange transfuzie-1

Medicii de la Spitalul Universitar vor hotărî la începutul săptămânii viitoare ce tratament se impune în cazul pacientei. Ea e monitorizată permanent de o echipă compusă din medici anestezişti, ginecologi şi chirurgi.

Dragoş Daviţoiu, managerul interimar al Spitalului Universitar din Bucureşti: „Starea este gravă, deci nu e o patologie uşoară. În continuare e intubată şi ventilată, dar este stabilă, nu avem un risc vital imediat. E îngrijită de trei secţii, de şefi de secţii, de şefii de gardă, de absolut toată lumea. Tratamentul va fi ajustat pe măsură ce trecem de anumite perioade ale evoluţiei bolii.”

Femeia, în vârstă de 39 de ani, a primit la spitalul CF2 sânge din grupa AB, deşi ea avea O. Specialiştii spun că aceasta e cea mai periculoasă eroare de acest gen, din cauzea efectelor grave pe care le provoacă. Concret, pacientul suferă hemoragii interne masive.

Doina Goşa, directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti: „Aceste reacţii pot să îmbrace forme uşoare, medii, dar pot să îmbrace şi forme severe, cum a fost în cazul de faţă, sindromul de coagulare intravasculară diseminată.”

Pe lângă faptul că nu au informat familia sau medicul curant al pacientei, cadrele medicale de la Spitalul CF2 nu au anunţat nici autorităţile competente.

Doina Goşa, directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti: „Toate reacţiile post-transfuzionale trebuie semnalate pe sistemul de hemovigilenţă imediat când se produc, după aceea se face evaluarea acestor reacţii pentru a determina cauza. Că a ţinut de pacient, că a ţinut de eroare umană, că a ţinut de punga de sânge care a fost transfuzată.”

Reprezentanţii CF2 au recunoscut greşeala, dar au evitat să spună de ce nu au anunţat evenimentul imediat după producerea lui. În plus, familia pacientei susţine că ea a fost cea care a observat prima eroarea medicală.

Prima sancţiune decisă de Ministerul Sănătăţii a fost o amendă de 30.000 de lei, dată pentru că unitatea de trabnsfuzii a Spitalului CF2 nu are autorizaţie de funcţionare. Ancheta continuă, pentru a se stabili şi partea de culpă medicală şi administrativă.

Citiţi şi:

Un nou caz de transfuzie greșită. Eroarea medicală, confirmată de Ministerul Sănătății

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...