Hulita ordonanţă 13 a scos în stradă şi orfani ai regimului comunist. În decembrie 1989, Cristian Vrânceanu avea nouă ani. Astăzi are şase copii, locuieşte cu chirie şi contestă vehement, spune el, hoţia legiferată. A mers să scandeze în faţa Guvernului cu cinci dintre copii. Ca să le protejeze viitorul.
Un băieţel de şcoală generală ţine cu grijă o trotinetă şi flutură tricolorul spre cer. Două puştoaice pe role îi copiază mişcările. Mai au două surori gemene, în căruciorul împins de tatăl lor, şi încă una... acasă. Împreună sunt familia Vrânceanu.
Cristian Vrânceanu, protestatar: Sunt un tată a şase copii. Şase copii am, stau cu chirie, sunt sărman.
Abandonat la naştere, Cristian a trăit, vreme de nouă ani, foamea şi umilinţa din orfelinatele lui Ceauşescu. N-a primit niciodată nimic, gratuit. Dar nici n-a furat ceva. Şi tocmai această filosofie de viaţă l-a scos de câteva zile în stradă.
Cristian Vrânceanu: Am venit în piaţă pentru că eu nu am casă. Dar în schimb, ei au vrut să legifereze hoţia. Păcat. Păcat de sângele vărsat.
Viaţa l-a învăţat pe Cristian să lupte. Este absolvent de liceu şi are diplomă de tehnician silvic. Pâinea şi-o câştigă însă ca măturător, angajat la primărie. Are 36 de ani. Se consideră sărac în averi, dar bogat în zâmbet de copii. Spune că acest zâmbet vrea să îl protejeze acum prin protestul lui.
Cristian Vrânceanu: Da, mai vin. Mai vin pentru că trebuie să-şi dea demisia şi ministrul Justiţiei. Nu este corect ce a făcut: să acopere tot ce s-a distrus imediat după 89.
Cristian a fost doar unul dintre cei 300.000 de oameni care au scandat duminică seara în faţa Guvernului, în a şasea zi de proteste.