Au Dunărea la o aruncătură de băţ, dar nu au nicio plajă amenajată pe cursul fluviului. Se întâmplă atât la Galaţi, cât şi la Brăila. Cu toate acestea, malurile Dunării sunt pline de oameni care se bronzează şi se scaldă, deşi nu există nici măcar toalete, darămite salvamari. Oamenii ignoră riscurile şi vin pe malul Dunării în număr mare. Doi oameni s-au înecat în săptămâna care tocmai se încheie.
Sute de oameni vin în fiecare weeken la plaja lipovenească din Brăila. Şi chiar aici s-a produs zilele trecute unul dintre cele două cazuri de înec în Dunăre. Plaja aparţine Apelor Române şi după 1990 nu a mai fost amenajată.
Primăria susţine că nu poate amenaja plaja fiindcă nu deţine terenul de pe malul fluviului.
Cei care vin la plajă nu plătesc un leu, dar nici nu au condiţii. În plus, scăldatul în fluviu este periculos aici. La fel se întâmplă şi pe o plajă populară, dar neamenajată, din Galaţi.
Cpt. Cătălin Sion, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi: Un tânăr de 30 de ani se scălda într-o zonă neamenajată din zona Cotul Pisicii a fluviului Dunărea. Acesta a fost purtat de curent şi recuperat la aproximativ o distanţă de cinci kilometri de locul unde s-a înecat. Pe această cale, pompierii vă informează că scăldatul în zonele neamenajate este interzis prin lege.
Legea spune că administratorii pot amenaja şi deschide plajele sălbatice pentru public doar dacă obţin avizul autorităţilor sanitare. Deocamdată, însă, nicio intenţie în acest sens.
Dumitra Orăşanu,consilier DSP Brăila: Administratorii plajelor nu au solicitat de la Direcţia de Sănătate Publică Brăila autorizaţie sanitară de funcţionare.
Solicitarea Digi24 de a primi un punct de vedere de la Administraţia Apelor Române nu a primit deocamdată niciun răspuns.