Omul care ține în viață un cinematograf
Don Quijote trăieşte la Piatra Neamţ. S-a luptat cu morile de vânt, dar cu folos. A salvat singurul cinematograf din oraş, unde lucrează de zeci de ani şi al cărui director este. Numele lui adevărat e Victor Purice. A devenit protagonistul filmului Cinema, mon amour, premiat la festivaluri internaţionale, care spune povestea sa.
În anul 1990, când toate filmele rulau de pe pelicula, în România erau aproximativ 400 de cinematografe. Toate administrate de stat. 26 de ani mai târziu, numărul lor a scăzut la 145, dintre care doar 22 mai proiectează filme astăzi. Restul au fost fie închise, fie vândute sau închiriate. Vechile cinematografe s-au transformat în săli de bingo, cluburi, restaurante sau localuri de noapte.
Victor Purice, directorul cinematografului Dacia: „Nu trebuie să mai lăsăm nimic să se distrugă din tot ceea ce avem, ceea ce avem moştenit.”
Printre cele 22 de cinematografe de stat încă deschise, se numără şi cel din Piatra Neamţ, care funcţionează şi astăzi datorită unui singur om: Victor Purice. După ce a început marea distrugere a sălilor de cinema, Victor Purice a luptat singur împotriva celor care şi-ar fi dorit să pună lacăt pe uşi. Lucrează aici din anii 70 şi nu a plecat nici măcar atunci când instituţia nu mai avea niciun angajat. După ce a fost numit director în anul 1996, a îmbrăcat şi salopeta de zidar. A renovat faţada, a reparat tot ce era stricat, a adus chiar şi bani de acasă pentru plata utilităţilor, doar pentru a se asigura că cinematograful rămâne deschis.
Victor Purice, directorul cinematografului Dacia: „Nu-mi trebuie medalii sau alte... Pe mine mă interesează aici, căsuţa mea, deci uneori e prima mea casă, nu a doua. Cinematograful. Deci cu el vorbesc, cu el... câte nopţi n-am dormit prin el, şi am plâns, am cântat, am dansat.”
Nu există nemţean care să nu fi fost măcar o dată la film, la Dacia. În timpul comunismului, acest loc era cel mai atractiv din oraş.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
“Era cam singura distracţie în acest oraş.”
“Era coadă la bilete, mai ales când erau filmele astea indiene când o apărut, tare mai erau frumoase. O floare şi doi grădinari, Vagabondul, acolo ne duceam şi copiii i-am dus acolo, că ne-o plăcut.”
Victor Purice, directorul cinematografului Dacia: „Aici era mijloc de socializare, se întâlnea multă lume, lume importantă, astea două rânduri, uneori trei erau numai... lumea bună de atunci, cum se zice.”
Coadă la bilete n-a mai fost aici de 20 de ani. Cu toate acestea, nea Purice proiecta filme chiar şi atunci când în sală se afla un singur plătitor. Între timp, au apărut mall-urile, care au devenit prima opţiune pentru cinefili. La Dacia, scaunele erau stricate, iar încălzirea pe timp de iarnă se făcea cu pături şi ceai cald aduse de acasă de către angajaţi.
Victor Purice, directorul cinematografului Dacia: „Era un frig de crăpau oasele şi veneau pentru mine, pentru speranţa mea că se va face, va veni şi căldura, vom reda viaţă cinematografului, mai bună, ei veneau, sufereau, beau un ceai, o păturică şi uite aşa. Au fost alături de mine.”
Deşi cinematograful a înregistrat pierderi din ce în ce mai mari, Victor Purice a reuşit să găsească o mână de oameni care să îl ajute cu administrarea locului. Acum luptă împreună pentru aceeaşi cauză.
Cornelia Chelmu, casieră: „Fiecare ne distribuim munca. Eu sunt casieră, deci vând bilete, dar după jumătate de oră sau înaintea filmului să zic, dacă am o portiţă, pac, după ce se termină filmul, direcţia în sală, fiecare, mătura în mână, făraşul, facem curăţenie. Fiecare facem de toate aici, în cinematograf. Nu contează funcţia pe care o ai.”
Ca şi Cornelia, Lorena lucrează de 8 ani la cinematograf. A învăţat, de nevoie, în doar cinci zile meseria pe care tatăl ei, fost angajat al cinematografului, a făcut-o timp de 40 de ani.
Lorena Cosău, supraveghetor de sală: „Tatăl meu a lucrat aici operator, proiecţionist, din 74, eu am lucrat la o fabrică de confecţii. Nea Victor, noi aşa îi spuneam când eram copii, i-au plecat toţi angajaţii. Tata a ieşit la pensie, a mai rămas cu puţini angajaţi şi vă spun sincer, am găsit scris în ziar.”
De multe ori salariile angajaţilor au întârziat cu lunile. Însă au continuat să vină la muncă.
Maria Lorena Cosău, supraveghetor de sală: „Şi mâine dacă mi se spune: hai să facem exteriorul, sunt de acord să car molozul cu roaba.”
Povestea echipei de la cinematograful Dacia este cunoscută astăzi în întreaga lume. Totul datorită regizorului Alexandru Belc, care în urmă cu cinci ani a ajuns la Piatra Neamţ pentru a face o cercetare despre cinematografele din România. A decis atunci să facă un film numai despre Dacia.
Din 2015 de când a apărut, lungmetrajul „Cinema, mon amour”, a participat la cele mai cunoscute festivaluri. Protagonistul este chiar Victor Purice. Filmul i-a adus popularitate şi l-a ajutat să deschidă multe uşi. A reuşit să facă rost chiar şi de o instalaţie 3D şi să ajungă astfel în pas cu tehnologia.
Victor Purice, directorul cinematografului Dacia: „Noi n-am acceptat dubluri la film, nouă nu ne-a spus regizorul ce trebuie să vorbim, că nu spunea el: trage cu gletul mai la dreapta sau mai la stânga. Eram nu machiaţi, murdari de materiale, că aşa era treaba, când vrem mâncăm, când vrem bem, când vrem fumăm, absolut nimeni nu ne-a dictat în film ce să facem.”
Succesul peliculei Cinema, mon amour le-a atras atenția și tinerilor din oraș, care au început sa vina la cinematograf în număr tot mai mare.
Sabina Glavce, elevă, voluntar: „Cred că anul trecut de Paşte, când a fost difuzat Aferim, iar înainte de film a fost trailerul de la „Cinema, mon amour” şi domnul Victor a venit în sală şi i-au dat lacrimile, pentru că eram foarte mulţi în sală, eram vreo 150, acuma nu mi se mai pare un număr aşa mare, pentru că am văzut sala mult mai plină şi m-a emoţionat foarte tare momentul.”
Sabina este în clasa a 11-a şi, împreună cu alţi voluntari, a organizat campania Salvăm Dacia. Aşa au reuşit să vândă bilete în valoare de 9.000 de lei. Toţi banii au fost folosiţi pentru materiale şi reparaţii. Mai mult decât atât, tinerii au muncit cot la cot cu angajaţii la renovarea spaţiilor interioare.
Sabina Glavce, elevă, voluntar: „La început am fost patru şi am strâns voluntari, cred că la început au fost 30, dacă nu mă înşel, care au venit de bunăvoie erau dornici să ne ajute.”
Victor Purice, directorul cinematografului Dacia: „Am făcut un eveniment, Salvăm Dacia, aşa se chema, pretenţiile noastre au fost ca toţi banii încasaţi să nu dăm niciun ban la România Film. Să investim în materiale.”
Paula Iulia Niculescu, voluntar: „Am venit aici de foarte multe ori înainte, am înţeles în ce direcţie trag oamenii ăştia, ce-şi doresc şi cumva ne-am infiltrat aşa şi noi în visurile lor şi în dorinţele lor de a merge mai departe cu cinema-ul ăsta. Mi-ar plăcea să nu se renunţe aşa uşor, că dacă noi, o mână de tineri am reuşit să concretizăm o campanie, care a dus la funcţionarea cinema-ului, aş vrea să se meargă mai departe.”
Ar mai fi multe de făcut la Dacia pentru ca oamenii să aibă parte de confort atunci când vin la film. Cu sau fără ajutorul instituţiilor de stat, Victor Purice merge înainte. Până la urmă, tot ce îşi doreşte este un cinematograf cu sala plină.
Victor Purice, directorul cinematografului Dacia: „Speranţa nu mi-am pierdut-o pentru că am pus prea mult suflet. Să ai sănătate şi tot să îţi doreşti ceva şi ceva care iubeşti. Cum îi beleaua asta de cinematograf. Eu îl iubesc pe ăsta, altul poate are altceva, în alt domeniu, dar fiecare la locul lui, în ceea ce face să-şi dorească mai mult.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
