După trei ani în care au tremurat de frica disponibilizărilor, angajaţii de la Oltchim se pot gândi la viitor.
Salariat: „În ultimele 90 de zile, după ce am trecut de ultima concediere colectivă, s-au reaşezat posturile pe sectoarele de activitate şi pe unde au fost golurile sunt necesare completările”.
George Vâlcea, lider sindicat: „După atâta timp, cât am păţit, aţi văzut cât ne-am chinuit şi sper să meargă pentru că Oltchimul este cel mai mare exportator din judeţul Vâlcea”.
În ultimiii trei ani, 1200 de oameni au rămas şomeri după Oltchim. Societatea a intrat în insolvenţă în 2012 pentru a scăpa de o soartă mult mai rea: Falimentul. Acum, reorganizarea pare că a dat roade şi producţia începe să crească. Iar angajările nu sunt singura veste bună.
Florian Mateiţă, administrator judiciar: „Pentru prima dată după foarte mulţi ani, în primul trimistru al anului 2016 am obţinut un profit real, pe care vom plăti impozit pe profit. Undeva în luna septembrie, octombrie va fi deschisă o nouă secţie pe o ramificaţie, pe oxalcoli”.
O veste bună şi pentru economia oraşului Râmnicu Vâlcea care este strâns legată de cea a combinatului.
Combinatul Oltchim are acum 1.900 de angajaţi din 3.500 câţi avea în anii '90. Exportă produse clorosodice şi poliester în toată Europa.