Obiceiul alimentar al copiilor care poate duce la autism virtual
La masă cu tehnologia a devenit un obicei tot mai întâlnit în familiile multor români. Copiii sunt puşi în faţa televizorului, a tabletei ori a telefonului pentru a le distrage atenţia şi a-i hrăni mai uşor. Este într-adevăr mai comod, însă pe termen lung medicii atrag atenţia că va avea efecte negative la nivel fizic, dar şi emoţional.
Ioana este mama unui băieţel de 5 ani. Atunci când merge la restaurant, îi lasă copilului ei telefonul în mână ca să poată sta liniştit.
„Îmi propuneam să nu-i mai dau telefonul. Tableta este un defect al multor părinți, efectiv insistă atât de mult încât ne pierdem calmul şi cedăm”, afirmă Ioana Stroe, mamă.
Astfel de situaţii sunt tot mai întâlnite în multe familii. Chiar din primul an de viaţă, copiii mănâncă în faţa televizorului, a tabletei sau a telefonului. Din lipsă de informare, dar mai ales din grabă, părinţii nu mai au răbdare să treacă peste mofturile celor mici la masă. Aşa că cel mai simplu truc este să îi lase să se uite la filmuleţele preferate. În timpul acesta, cei mari îi îndoapă cu linguriţa.
„Când copilului îi este blocată partea cu învăţarea, care se face cu partea stângă a creierului, care este inhibată de acele unde alfa pe care le transmite orice tip de ercran, el nu învaţă despre miros, despre gust. Primeşte mâncare robotizat”, spune Dina Bento, formator la Asociaţia Şcoala Familiei.
„Agită foarte mult copilul, chiar dacă avem senzaţia că el mănâncă linişti. De fapt mănâncă pe un fond agitat în funcţie de ceea ce priveşte la televizor sau pe tabletă, copilul poate avea anumite trăiri emoţionale care nu corespund actului de a mânca”, afirmă Monica Burcea, psihoterapeut
Privitul la ecrane de la o vârstă atât de mică afectează nu doar capacitatea de atenţie şi concentrare a copiilor, ci tot organismul, spun medicii.
„Pe termen lung sunt efecte legate de boala organică că nu mestecă cum trebuie. Pot apărea probleme digestive, pot apărea colonul iritabil, poate să apară chiar şi gastrită.. Nu este exclus. Mâncarea trebuie mestecată, digerată. Totul are un timp”, afirmă Irina Costache, medic pediatru.
„Mamele se pot bucura că mănâncă fără să comenteze, însă el nu a mâncat. Din punct de vedere psihologic, el nu a procesat acţiunea respectivă. El a procesat filmuleţul la care s-a uitat. Actul mâncării s-a desfăşurat undeva în plan secund şi inconştient”, adaugă Monica Burcea, psihoterapeut
Mai exact, din punct de vedere psihologic, copiii rămân flămânzi. În plus, cei care petrec astfel mai multe ore pe zi în faţa ecranelor, pot dezvolta un asa-numit autism virtual.
„Am avut cazul unui băieţel care abia împlinise un an şi de 4 luni stătea la tabletă şi care la 1 an şi 4 luni în comparaţie cu sora abia puteai să ai un contact vizual cu el sau să răspundă când e strigat. A fost o perioadă de autizare care s-a rezolvat”, spune Irina Costache, medic pediatru.
De asemenea, pe termen lung, tot mai multe studii leagă incidenţa obezităţii infantile de mâncatul în faţa ecranelor.
„Sunt copiii şcolari, adolescenţii care mănâncă uitându-se la televizor pentru că vor să se uite la tv şi atunci mănâncă în neştire”, spune Irina Costache, medic pediatru.
„Un alt aspect important este faptul că la tv se difuzează foarte multe reclame la alimente care nu-s chiar sănătoase pentru copii. Stimulează pofta copiilor, ajung să ceară alimentele respective în detrimentul alimentelor sănătoase. Părinţii cedează şantajului emoţional şi le dau copiilor acele alimente nesănătoase”, spune Monica Burcea, psihoterapeut.
„ Poate ne bucurăm pe moment că a mâncat o supă în faţa tabletei, dar în timp copilul e ca şi cum nu a mâncat o niciodată şi se va duce să mănânce lucruri care într-adevăr îi oferă plăcere gustului şi le găsim peste tot: sucurile aidulate, tot fast foodul are adaos de substanţe care produc plăcere gustului”, afirmă Dina Bento, formator Asociaţia Şcoala familiei.
Astfel de comportamente pot fi însă îndreptate. Un prim sfat ar fi scoaterea treptată a tehnologiei din viaţa copiilor.
„Copilului îi vom lua tableta şi să-i punem ceva în loc acolo, da? Îi explicăm, uite, Ionuţ, are mami să îţi dea un morcov. Uite, ce frumos e morcovul sau putem înainte să intrăm în etapa cu masa să-i citim o poveste despre legume”, afirmă Dina Bento, formator Asociaţia Şcoala familiei.
„Îl luăm în bucătărie cand pregătim mâncarea, îi arătăm alimentele, îi explicăm, îi spunem o poveste, îi dăm o sarcină de făcut, indiferent cât de mică. Îl introducem astfel într-o lume mult mai reala. Părinţii să stea amandoi la masă”, spune Monica Burcea, psihoterapeut
În plus, specialiştii le recomandă părinţilor să folosească rar telefonul în preajma copiilor. Exemplul personal este cea mai importantă armă pe care trebuie să o foloseasca adulţii, în relatia cu cei mici.
- Etichete:
- tinerete fara batranete
- alimentatie
- alimentatie copii
- obicei alimentar
- alimentatie sanatoata
- greseli alimentatie
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News