În prima zi de Crăciun, în centrul unei comune din judeţul Braşov, toată suflarea participă la un obicei vechi de sute de ani. Feciorii scăpaţi de armată şi cei care urmează să se însoare aduc şi ridică un brad uriaş. În acest an, copacul este înalt de 18 metri.
Ridicatul bradului în prima zi de Crăciun îi adună an de an în centrul comunei Dumbrăviţa pe toţi sătenii. Oamenii îi urmăresc pe feciori cum aduc şi ridică arborele uriaş. Ajutaţi de un excavator, vătafii şi penaşii au înălţat bradul în aproape jumătate de oră.
Marius Ciolan, vătaf: „Rolul vătafului, vătafilor, este de a demonstra lumii, comunităţii satului că este gata să îşi întemeieze o familie. Avem ajutoare, tinerii cei care împlinesc 18 ani, tinerii care îi vedeţi cu penele în pălărie, ei demonstrează comunităţii că sunt gata să meargă să facă stagiul militar.”
Abel Mandaziu, penaş: „Sunt îmbrăcat în portul naţional, al satului, şi am ajutat la ridicarea bradului. A fost destul de greu.”
La împodobirea bradului s-a lucrat încă de la Sfântul Nicolae. Băieţii şi fetele din sat au făcut 2.200 de flori din hârtie.
„Am făcut ghirlandele, am făcut tot felul de ornamente şi floarea cea mare care am pus-o sus, în brad. Şi a durat ceva, am muncit din greu", spune una dintre fete.
„Nu erau utilaje înainte şi era mult mai spectaculos, cu tot felul de lucruri manuale mai mult, iar forţa fizică era primordială", îşi aduce aminte un localnic mai în vârstă.
Bradul va rămâne în centrul comunei până în prima duminică a lunii februarie.
Sursa: Digi24