Oana Pellea explică de ce a fost nevoită să întrerupă un spectacol

Data actualizării: Data publicării:
sala teatrului national
Primul spectacol-test din București va fi în 15 mai la Teatrul Național

Smartphone-urile și rețelele de socializare au schimbat modul în care se comportă spectatorii la un spectacol de teatru, a atras atenția Oana Pellea. Actrița a povestit că a fost nevoită chiar să oprească o piesă în desfășurare ca să îi roage pe telespectatori să pună telefoanele deoparte. 

„Îmi înregistrează spectacolul sau răspund la telefon. Și o să se schimbe din ce în ce mai mult. Am introdus o replică într-un spectacol care permite asta. De obicei doamnele sunt pe Facebook în sala de spectacol. Și doamne care stau în primul rând. Ceea ce este incredibil este că noi îi vedem. Știți ce cred: acest fapt de a sta în întunericul sălii ai senzația că ești anonim, că nu te vede nimeni, că ești ferit de orice, că ceea ce se întâmplă pe scenă este o altă realitate, că ceea ce se întâmplă pe scenă este o realitate care nu se poate întrerupe pentru că e deranjată...e ca la film”, a spus actrița la emisiunea „În fața ta”. 

De asemenea, actrița a atras atenția că este foarte neplăcut pentru un actor „să roage spectatorii să respecte actul artistic”. 

„Chiar m-am oprit. E total neplăcut. Le-am spus foarte politicos. Există un anunț înainte pe care puțini îl respectă din păcate. E foarte neplăcut pentru un actor să oprească un spectacol și să roage spectatorii să respecte actul artistic. E dureros”, a precizat artista.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri