Sfârșit tragic pentru o tânără de 26 de ani din Cluj-Napoca. Sorina plecase de acasă marți și, tot de atunci, nu a mai fost de găsit. Familia a alertat Poliția, care a stabilit că ultimul semnal GSM dat de telefonul mobil al tinerei a fost în Halta Gârbău, la aproximativ 50 de kilometri de casă. Mai mulți voluntari au participat la căutări. Joi dimineață, trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit pe un câmp din comuna Gârbău, scrie Știri de Cluj.
Sorina plecase din apartamentul din Cluj-Napoca, unde locuia cu iubitul ei, marți dimineață, în jurul orei 10:00. Ar fi luat trenul din gară, iar în halta Gârbău, la aproximativ 50 de kilometri de Cluj-Napoca, a coborât. Este, de altfel, și ultimul loc în care telefonul ei a emis semmnal GSM.
Localnicii au povestit, ulterior, că au văzut-o pe tânără mergând singură, spre pădurea de la marginea localității. Era îmbrăcată cu blugi, o geacă neagră și avea un rucsac în spate. În aceeași zi, familia a mers la poliție să îi reclame dispariția.
"Sunt o mama disperată care face apel către toți cei care mă puteți ajuta să-mi găsesc fiica", a fost apelul mamei lansat în presa locală, dar și pe rețelele sociale.
Mai mulți voluntari s-au mobilizat și au început să o caute. Joi dimineață, trupul tinerei a fost găsit pe un câmp din comuna Gârbău.
"Cu privire la tânăra de 26 de ani, din Cluj-Napoca, plecată voluntar din data de 23 ianuarie, vă informăm că azi, 25 ianuarie 2024., aceasta a fost găsită, din nefericire, decedată pe un teren extravilan din comuna Gârbău.
Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia, polițiștii vor continua cercetările în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată și expertiza medico-legală.
Dorim să mulțumim tuturor persoanelor și jurnaliștilor care s-au implicat în căutarea tinerei, respectiv în activitățile desfășurate în cursul zilelor de ieri și de azi", au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Lângă trupul neînsuflețit al femeii se afla și o cutie de pastile, semn că, cel mai probabil, tânăra s-a sinucis, scrie presa locală.
Editor : Izabela Zaharia