Trei persoane au murit și alte două au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni într-o localitate din Suceava, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp de electricitate.
Cele cinci persoane, două fete și teei băieți, se aflau într-o mașină care a lovit violent un stâlp de electricitate din comuna Dorna Candrenilor.
„Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale de stingere dotate cu echipamente pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ, la un grav accident rutier produs pe raza localităţii Dorna Candrenilor. Accidentul rutier a fost sesizat de către echipajul SMURD B2 din cadrul Punctului de Lucru Poiana Stampei, care se întorcea la bază de la o solicitare. A fost vorba despre un autoturism care a lovit un stâlp de electricitate din afara carosabilului, la faţa locului fiind identificate cinci persoane, două de sex feminin şi trei de sex masculin, trei dintre acestea fiind în stop cardio-respirator, două de sex feminin şi o persoană de sex masculin”, au precizat oficialii ISU Suceava.
Persoanele decedate sunt două tinere de 26 şi, respectiv, 18 ani, precum şi un tânăr de 20 de ani.
Ceilalţi doi tineri răniţi în accident au fost transportaţi la spital în stare de inconştienţă.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : B.P.