O femeie din Vaslui, găsită moartă în zăpadă

Data actualizării: Data publicării:
smurd

O femeie de 43 de ani a fost găsită moartă în zăpadă, duminică, în faţa porţii locuinţei sale din localitatea vasluiană Pribeşti. Reprezentanţi Serviciului de Ambulanţă spun că, cel mai probabil, victima a căzut şi nu s-a mai putut ridica, fiind cunoscută drept consumatoare de alcool.

smurd

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, trupul femeii, în mare parte acoperit de zăpadă, a fost descoperit de către un vecin, în cursul dimineţii de duminică, în timp ce trecea pe drumul din faţa locuinţei victimei. Bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita o ambulanţă.

„Femeia a fost găsită îngheţată în faţa porţii locuinţei sale, fiind decedată de mai multe ore. Victima era cunoscută ca şi o consumatoare de băuturi alcoolice astfel încât, cel mai probabil, a căzut în zăpadă, fără a mai reuşi să se ridice”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, medicul Dan Ungureanu, potrivit News.ro.

Cadavrul femeii va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Tot în cursul dimineţii de duminică, un tânăr de 18 ani, găsit căzut pe o stradă din municipiul Bârlad din cauza consumului de alcool, a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Judeţul Vaslui s-a aflat sub cod galben de viscol de joi seară, atenţionarea fiind prelungită sâmbătă de către meteorologi.

Astfel, până duminică, la ora 22.00, judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Covasna, Bacău Vaslui, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea se vor afla sub această atenționare.

În intervalul menţionat, în estul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-60 km/h şi, pe arii restrânse, 70-75 km/h, spulberând şi troienind zăpada, potrivit reprezentanţilor ANM.

Pe parcursul zilei de duminică în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local şi în regiunile centrale şi în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului, precizează meteorologii.

De asemenea, meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, un cod galben de vreme geroasă în toată ţara până pe 9 ianuarie inclusiv, temperaturile urmând să coboare frecvent la -25 de grade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...