Noua lege a salarizării: Guvernul propune bugetarilor salarii brute între 1.200 lei-22.000 lei. Sindicatele acuză incompetenţa

Data publicării:
bani lei salarii-1

Cele cinci clase de salarizare ar urma să includă de anul viitor, conform propunerii guvernamentale, persoanele necalificate, cu un salariu minim brut de 1.200 lei, persoanele cu studii medii sau care au absolvit şcoli profesionale, fără bacalaureat, persoanele cu studii medii cu bacalaureat, persoanele cu studii superioare de scurtă durată (precum asistent medical, arhivar, grefier) şi persoanele cu studii superioare de lungă durată (precum medicul, profesorul, dar şi preşedintele ţării, parlamentarul şi ministrul), pentru această ultimă categorie fiind propus salariul maxim, de 22.000 lei brut.

Potrivit Mediafax, cifrele au fost susţinute de către ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, într-o emisiune televizată. Liderii confederaţiilor sindicale au arătat însă că, prin acest proiect, Guvernul îşi demonstrează incompetenţa şi faptul că nu cunoaşte standardele ocupaţionale, deoarece include, de exemplu, profesia de şofer în categoria meseriilor necalificate, astfel că proiectul nu va putea fi aplicat.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat recent că numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar va fi redus de la 111 la doar 5 clase, proiectul legii salarizării urmând să fie finalizat până la sfârşitul anului.

La sfârşitul lunii ianuarie, Guvernul a decis înfiinţarea unui grup de lucru care să revizuiască Legea salarizării unitare, astfel încât noile prevederi să fie aplicate începând cu anul viitor.

Conform Ministerului Muncii, din 1.186.000 de bugetari, circa 923.000 au un salariu net sub 1.250 lei, iar majorarea salariului minim pe economie a condus în sectorul bugetar la suprapunerea unor clase de salarizare, fapt ce necesită o corecţie.

Legea-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost aprobată în 2010, cu un eşantion reprezentativ de 260 posturi din toate domeniile de activitate, iar pe baza evaluării acestui eşantion a fost creată o nouă ierarhie a posturilor, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu.

Raportul dintre salariul minim şi cel maxim în sectorul bugetar a fost stabilit de la 1 la 15, numărul claselor de salarizare a fost limitat la 110, iar sporurile, compensaţiile, primele şi indemnizaţiile au fost plafonate astfel încât salariul de bază să constituie partea majoritară a câştigului.

Din cauza constrângerilor financiare, salariile personalului bugetar nu au putut fi însă stabilite niciodată prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu valoarea de referinţă, astfel încât până în prezent au fost păstrate salariile avute anterior intrării în vigoare a Legii-cadru.

În primăvara anului trecut, într-un interviu acordat Mediafax, ministrul Muncii afirma o nouă Lege a salarizării unitare ar putea fi aplicabilă din 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei