Nouă avertizare meteo de frig și ninsori. Cât mai ține vremea rea
Data actualizării: Data publicării:
Meteorologii au restrâns în urmă cu puţin timp codul galben de ninsori. Sunt 28 de judeţe sub avertizare şi nu 32, ca până acum. Dar a fost emisă o nouă avertizare meteo.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, polei, vreme deosebit de rece, valabilă în intervalul 19 martie, ora 06:00 - 20 martie, ora 21:00, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, temporar vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în extindere treptată dinspre sud-vest. În jumătatea de sud a ţării şi la munte acestea vor fi în general moderate cantitativ. Se va semnala polei sau gheţuş, în special în sudul teritoriului, iar vântul va avea unele intensificări. Vremea se va menţine deosebit de rece, mai ales în regiunile extracarpatice.
Vremea va rămâne deosebit de rece până spre finalul săptămânii viitoare, cu temperaturi mult mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă. Nu vom scăpa nici de precipitații, spun meteorologii, care se așteaptă ca la mijlocul săptămânii viitoare să ningă în sudul și sud-vestul țării.