Noile reguli pentru acordarea concediului medical. Anunț de la Ministerul Muncii

Data publicării:
scaun cu rotile GettyImages-170793119
Foto: Getty Images

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede noi măsuri de protecție socială și de simplificare în acordarea ajutorului de deces, a pensiilor de invaliditate, de urmaș sau a dispozitivelor medicale, valabile în perioada stării de urgență.

Ordonanța de urgență prevede acordarea ajutorului de deces și persoanelor decedate în perioada stării de urgență, chiar dacă la data decesului nu mai erau asigurate în sistemul public de pensii, cu condiția ca, în ultima lună calendaristică anterioară stării de urgență, persoana să fi avut această calitate, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această  lună, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

Pentru simplificarea procedurilor de transmitere și a evitării contactului fizic, Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii competentă, în funcție de domiciliul persoanei decedate, copia certificatului de deces, prin poșta electronică, pentru stabilirea pensiilor de urmaș și pentru acordarea ajutorului de deces. Această obligație încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgență.

Pensia de invaliditate și pensia de urmaș

Pe perioada instituirii stării de urgență, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de invaliditate, respectiv de pensie de urmaș, se suspendă termenele și procedurile pentru revizuirea medicală. Această suspendare încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgență.

Documentul mai prevede prelungirea valabilității deciziilor asupra capacității de muncă emise de medicul expert al asigurărilor sociale, precum și de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și a documentelor doveditoare ale calității de reprezentant legal ori mandatar, a căror valabilitate încetează în perioada stării de urgență, până la expirarea perioadei de 30 zile de la data încetării stării de urgență.

O altă măsură este cea care îi privește pe copiii urmași aflați în continuare la studii, pentru care plata pensiei de urmaș se va face fără dovada continuării studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, în perioada stării de urgență. Această dovadă se va prezenta în 30 zile de la data încetării stării de urgență.

Dispozitive medicale și certificate de concediu medical

Actul normativ adoptat de Guvern reglementează și situația asiguraților care solicită dispozitive medicale în vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională și pentru care în perioada stării de urgență nu se eliberează o recomandare medicală. Aceștia pot transmite către casele teritoriale de pensii, prin poștă sau în format electronic, recomandarea medicului curant eliberată anterior instituirii stării de urgență .

Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgență, pentru cazurile de accident de muncă sau boală profesională, se transmit caselor teritoriale de pensii prin poștă sau prin mijloace electronice. Pentru recuperarea indemnizațiilor reglementate de Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, în perioada stării de urgență, nu mai este necesară avizarea certificatelor de concediu medical de către casele teritoriale de pensii, pentru cazurile de accident de muncă de către direcțiile de sănătate publică și pentru cazurile de boli profesionale sau medici de medicina muncii pentru cazurile de trecere temporară în alt loc de muncă sau reducerea timpului de muncă.

De asemenea, în perioada stării de urgență despăgubirea în caz de deces, reglementată de Legea nr. 346/2002, se acordă la cererea persoanei îndreptățite în baza documentelor transmise casei teritoriale de pensii, prin poștă sau mijloace electronice.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”