Nicușor Dan anunță că un tronson al rețelei de termoficare a fost finalizat "în timp record"

Data publicării:
muncitor radet
Nicușor Dan anunță că un tronson al rețelei de termoficare a fost finalizat "în timp record". FOTO: facebook Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat, sâmbătă, că a fost finalizat montajul şi a fost realizată proba de presiune pentru un tronson de 1,4 kilometri de conducte de termoficare pe Magistrala I Vest.

”A fost finalizat montajul şi realizată proba de presiune pentru un tronson de 1,4 km de conducte de termoficare pe Magistrala I Vest, pe Bd. Timişoara, în zona dintre Bd. Doina Cornea şi Strada Braşov”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, perimarul general al Capitalei.

Nicuşor Dan afirmă că angajaţii Companiei Municipale Energetica Servicii au lucrat în timp record, în mai puţin de 2 luni, în ciuda dificultăţilor tehnice cauzate de amplasarea galeriei de termoficare sub linia tramvaiului 25 şi a configuraţiei conductelor, care sunt dispuse vertical, una deasupra celeilalte.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primarul general precizează că lucrările continuă până la finalizarea traseului de 3,6 km de magistrală.

”Modernizarea acestui tronson din Magistrala I Vest va asigura furnizarea energiei termice, fără avarii şi întreruperi, către cartierele Drumul Taberei, Ghencea, Militari şi chiar Rahova”, a mai transmis Nicuşor Dan.

 

 

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri