Negocieri privind salariile bugetarilor. Planul ministrului Muncii și nemulțumirile sindicaliștilor

Data publicării:
bani teancuri-4

Sindicaliştii din fiecare domeniu şi specialiştii ministerului Muncii spun că, în următoarele trei săptămâni, vor aduna date ca să afle câţi români câştigă un salariu mediu pe economie şi câţi ar putea primi lefuri mai mari.

„Avem data ţintă pe 15 mai şi împreună cu partenerii sociali vom exprima opiniile cu privire la ce a rezultat din acest proces la sfârşitul acestei perioade de consultări tehnice”, a spus ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.

Ministrul Muncii estimează că între 300.000 şi 500.000 de angajaţi ar putea primi salarii majorate. Ar fi vorba în principiu de salariile până la 2000 sau 2500 de lei. Primele calcule vor începe cu lefurile din sănătate.

Vom pleca de la 1313, primul nivel de salarizare în Sănătate, şi vom urca cu pragurile, mai multe mecanisme pe care le avem, primul l-am și sugerat - 2,5% e cel care a fost dat de legea cadru 284 și vom urca, vom vedea cam care este costul”, a mai spus ministrul.

Guvernul pune la bătaie 2,3 miliarde de lei pentru aceste majorări în următorul an şi jumătate. Prea puţini bani, spun sidicaliştii.

Pentru a se elimina toate inechităţile suma trebuie să fie de 10 ori mai mare. Cert este că se impune o lege a salarizării, pentru că există riscul major ca această OUG să creeze nemulțumiri și trebuie ca până la final de an să se elaboreze această lege a salarizării”, spune Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

„Pentru a nu avea creșteri salariale nemulțumitoare de genul a 10,15 20 de lei între două clase consecutive de salarizare este clar că Guvernul trebuie să scoată bani mai mulţi”, spune Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Sindicale Alma Mater.

Noul ministru al Muncii a promis că va încerca să-i găsească şi să-i elimine din sistem pe cei încadraţi ilegal pe posturi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...