„E o lume a oamenilor simpli călcaţi în picioare de sistem, nu de cel politic, ci de cel în care viaţa lor se presupune că trebuie să funcţioneze, organizat în baza unor fapte diverse senzaţionale. Asta e, într-un fel, și definția filmului de festival. Trebuie să fii social, să aduci ceva pe muchie de cuţit din punct de vedere al zonei de impact şi, în acelaşi timp, să fii lipsit de speranţă, să ai un final descurajant”, a spus Nae Caranfil.
Întrebat dacă România văzută la TV e lipsită de speranță, el a răspusn că „ de multe ori, da”.
„Eu nu mă plasez aşa, pentru că sunt și foarte egoist. Îmi bazez speranţele nu pe starea naţiunii, ci pe starea personală. Sper ca viaţa mea să se lase cu happy end, cu puțin înainte de moarte să descopăr că existenţa mea a fost cu final fericit”, a completat regizorul.