Ministrul Turismului a anunțat când începe distribuirea voucherelor de vacanţă

Data publicării:
zile libere 2019
Foto: Agerpres

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, spune că de săptămâna viitoare va începe distribuirea voucherelor de vacanţă. El susţine că voucherele reprezintă un ajutor important atât pentru oameni, dar şi pentru turism, acestea putând fi folosite doar pe teritoriul României.

vacanta
Foto: Agerpres

Bogdan Trif a participat luni la o întâlnire de lucru organizată de Consiliul Judeţean Constanţa în parteneriat cu Ministerul Turismului, la Palatul Administrativ din Constanţa, pe tema deschiderii sezonului estival, la eveniment fiind prezenţi investitori din turism, autorităţi locale şi reprezentanţi ai organelor de control.

La finalul întâlnirii, ministrul a spus, într-o conferinţă de presă, că se poate începe distribuirea voucherelor de vacanţă, angajaţii ministerului urmând să le primească săptămâna viitoare.

„Voucherele de vacanţă au intrat în linie dreaptă. Săptămâna viitoare, Ministerul Turismului o să le acorde tuturor angajaţilor. Este un ajutor extrem de important atât pentru oameni, dar şi pentru turismul din România. Aceste vouchere de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei pentru fiecare persoană, se pot cheltui doar pe teritoriul României”, a menţionat ministrul Turismului.

Potrivit legii, salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice vor beneficia, până la 30 noiembrie 2018, de indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 de lei. Acordarea voucherelor se face în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie, în bugetele proprii aprobate fiecărui ordonator de credite.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri