Ministrul Dezvoltării: În rândul experților pe securitate la incendiu s-a format o castă. În 25 de județe nu există niciunul

Data publicării:
Engineers are checking fire extinguishers in the fire control room for prevention.
În România există doar 41 de experți pe securitate la incendiu, spune ministrul Dezvoltării, Attila Cseke. Foto: Getty Images

Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a declarat, miercuri, că statul are un deficit mare de experți tehnici pe diverse domenii, în special pe securitate la incendiu, unde există doar 41, și construcții. Acesta a precizat că din totalul de experți tehnici, 572, peste 51% au peste 70 de ani. În ceea ce privește concursurile pentru ocuparea posturilor de experți, Attila Cseke a spus că au fost organizate deficitar iar în rândul celor specializați pe securitatea la incendiu “s-a ajuns la o castă”.

Ministrul a confirmat că nu sunt suficienți experți tehnici în construcții și protecție la incendii care să verifice proiectele de construcție. Sunt 25 de județe în care nu există experți pe incendii.

“Este o problemă pe care o s-o rezolvăm. Avem în total 572 de experți tehnici pe diverse domenii, din care doar 41 pe securitatea la incendiu.

Peste 51% din acești 572 de experți au vârsta de peste 70 de ani și încă 22% sunt cu vârsta între 60 și 70 de ani. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că examene de intrare în acest corp al experților nu prea s-au organizat.

De exemplu, pe securitatea la incendiu în 2018 s-a organizat ultima dată. Organizarea acestui examen a fost mult mult mult deficitară, ca să mă exprim foarte reținut. Comisia de examinare a candidaților la acest statut de expert era formată din experții care sunt astăzi. Vom reface această procedură complet. S-a ajuns la o castă închisă în care numai noi 41 suntem. Dacă am 41 de experți în 24 de județe, n-am niciun expert.

Pe partea de construcții, toți primarii și autoritățile locale se plâng de acest lucru. Stau investițiile pentru că nu pot fi expertizate, că nu avem oameni specialiști în acest domeniu.

Vom face un regulament și o procedură transparentă în care ne obligăm să facem examenele de cel puțin două ori pe an, anul acesta până la sfârșitul lunii iulie, ca să respectăm niște termene de transparență - 45 de zile înainte de examen, cu bibliografie pusă pe site, cu posibilitatea de a cunoaște toată lumea cine dorește să se pregătească pentru un asemenea examen.

Anul acesta ne axăm foarte mult pe securitatea la incendiu, pentru că aici este o nevoie extraordinar de mare.

Dacă s-ar perpetua așa, am ajunge la un moment dat pe anumite domenii să nu mai avem deloc experți”, a declarat Attila Cseke la Digi24.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...