Ministru: Vouchere de vacanță pentru „toţi cetăţenii”

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_578764948
Foto: Shutterstock

"Toți cetățenii" vor primi vouchere de vacanță până în martie-aprilie anul viitor și sunt, deja, instituții care au acordat aceste vouchere, a declarat, luni, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, potrivit unui comunicat. Exprimarea lui Dobre, menţionată în comunicatul ministerului, este însă greşită, în condiţiile în care de vouchere nu va beneficia toată lumea, ci doar bugetarii.

shutterstock_578764948
Foto: Shutterstock

„Începând cu 2018 sunt prevăzuți și banii pentru voucherele de vacanță. Vă anunț că în bugetul anului 2018 există filă separată pentru acest lucru. Toți cetățenii le vor primi până în martie-aprilie, dar deja sunt instituții care au acordat aceste vouchere de vacanță”, a precizat ministrul Turismului într-o întâlnire cu reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), autoritățile locale din stațiunile turistice de pe raza județului Prahova și cu agenții economici din această zonă.

Una dintre problemele dezbătute la Sinaia a fost cea a strategiei comune de dezvoltare a zonei schiabile. În context, Mircea Dobre a vorbit despre turistul integrat arătând că acesta trebuie să aibă acces la toate pârtiile de ski cu un singur skipass chiar dacă există domeniu de stat și domeniu privat.

„Cred că trebuie să ne gândim la un turism integrat, astfel încât, cu un singur skipass, turistul să aibă acces pe toate pârtiile de schi. Chiar dacă există domeniu de stat și domeniu privat, ar trebui să avem o colaborare între toate părțile. Trebuie să lăsăm orgoliul la o parte, indiferent de coloratura politică, pentru că discutăm despre turism. Vreau să discutăm deschis și să existe un dialog între tot ce înseamnă stat și privat. Eu personal cred că s-ar putea găsi soluții pentru a avea un singur skipass pe toată suprafața județului Prahova. Probabil vom avea aceeași discuție și cu colegii de la Brașov, la întâlnirea de mâine (marți, n.r.)”, a declarat ministrul citat.

Întâlnirea de lucru, prilejuită de comandamentul de iarnă pentru sezonul 2017-2018 a fost organizată de ANPC, gazda întâlnirii fiind primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea. Întâlnirea a avut loc la Cazinoul din Sinaia, obiectiv turistic reprezentativ pentru infrastructura de agrement a stațiunii de pe Valea Prahovei.

Alte teme de discuție au inclus proiectele pe care primăriile localităților turistice le pot depune în vederea obținerii finanțării în cadrul Master-planului de investiții în turism.

Proiectele depuse sunt destinate exclusiv dezvoltării infrastructurii de agrement. Anul acesta au fost admise ca eligibile 146 de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de agrement, dintr-un total de peste 1.200 de proiecte depuse.

Potrivit Ministerului Turismului, proiectele care au fost respinse fac referire la finanțări care intră în sfera de competență a altor ministere. „În prezent, există un fond de 25 de milioane de lei din care se vor putea cofinanța aceste proiecte, cu condiția să fie respectate criteriile de eligibilitate. De menționat este faptul că nu există o limită de buget impusă, dar finanțările se vor realiza în mod etapizat, astfel încât să poată beneficia de bugetele anuale cât mai multe localități”, se mai arată în comunicatul citat.

Cea de-a doua întâlnire pe aceeași tematică are loc marți, în județul Brașov, la Centrul de Agrement și Divertisment din stațiunea Poiana Brașov.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...