Mihai „Mikey” Haș, vlogger, la Digi24: Școala mi-a distrus încrederea în mine. M-a educat brutal

Data publicării:
mikey has in fata ta

Mihai „Mikey” Haș a vorbit la emisiunea „În fața ta” realizată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu despre anii de școală și cum și-a lăsat aceasta amprenta asupra sa. Cunoscutul vlogger a povestit că pentru un copil ca el, care era diagnosticat cu ADHD, școala a fost o mini-armată. În plus, Mihai spune că școala i-a distrus încrederea în sine și a rămas cu „o grămadă de repulsie față de autoritate”.

Mihai „Mikey” Haș, vlogger, despre școală: Eu aș fi puțin subiectiv aici, pentru că eu nu prea sunt foarte de acord cu modul în care arată școala astăzi. Nu cred că găsești răspunsuri...

Niciodată în școală eu nu am fost, de exemplu, încurajat, la matematică, să creez eu un exercițiu. Nu am fost încurajat la sport să creez un exercițiu de sport pe care să îl facă toată clasa. Nu am fost încurajat să fiu creativ, să gândesc, am opinii, să am păreri. Din contră, am fost încurajat să stau în banca mea, să tac din gurăși să fiu exact ca toți ceilalți.

Florin Negruțiu: Ai avut ADHD. La școală au știut să vorbească, să te stimuleze, sau dimpotrivă?

Mihai „Mikey” Haș, vlogger: Prima mea învățătoare, doamna Munteanu, n-o s-o uit cât trăiesc, a fost cel mai înțelept dascăl pe care l-am avut în viața mea, pentru că a știut să îmi dea de lucru. A înțeles cine sunt și ce sunt... „Măi, copilul ăsta nu o să poată să stea niciodată în bancă lângă ceilalți pentru că o să explodeze, trebuie să facă ceva”. Și mă făcea responsabil cu creta, îmi dădea de lucru. Eu mă simțeam atunci important.

Ceilalți profesori mă aruncau la capătul clasei, și îmi dădeau cu piciorul în fund „du-te mai încolo, lasă-ne în pace”... iar femeia asta m-a scos în față și m-a făcut să par important. M-a făcut să mă simt că fac parte din ceva, să contribui și eu cu ceva și că de fapt nu sunt defect, sunt efectiv util. Pentru prima oară în viața mea m-am simțit... „Nu sunt nebun, sunt puțin diferit, dar uite că pot totuși să ajut”.

Florin Negruțiu: Tu cu ce ai rămas din școală?

Mihai „Mikey” Haș, vlogger: Cu cicatrici emoționale... Glumesc. Nu mi-a făcut bine școala la încrederea în mine – mi-a distrus încrederea în mine -, am rămas cu o grămadă de repulsie față de autoritate... În același timp, m-a și educat într-un mod brutal, pentru că am fost obligat să fac parte dintr-o comunitate și să mă descurc între niște copii care nu aveau milă, nu aveau noțiuni de pedagogie. Erau sinceri, îți spuneau ce simt și îți arătau ceea ce ești. Cumva a fost o mini-armată pentru un copil ca mine.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...